Doi hoți care au intrat la furat într-un service auto din municipiul Suceava, și care, surprinși în flagrant, i-au amenințat pe martori cu un cuțit, respectiv un spray iritant lacrimogen, au fost condamnați de Judecătoria Suceava la pedepse serioase, 6 ani, respectiv 3 ani și 4 luni de închisoare, magistrații menținând totodată arestul preventiv până când sentința va fi finală. Cei doi au fost condamnați pentru tâlhărie calificată, pentru că s-au folosit de violență în încercarea de a scăpa.
Pe 8 iunie a.c., în jurul orei 17.00, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată prin 112 despre faptul că doi tineri au sustras mai multe componente auto de pe o proprietate de pe Calea Cernăuți din municipiul Suceava.
În urma cercetărilor efectuate s-a constatat că la adresa menționată sunt situate un service auto şi o locuință prevăzută cu anexă. În imobilul respectiv se aflau proprietarii, doi frați, care la ora furtului aveau doi invitați acasă, încă doi bărbați.
Proprietarii au văzut cum doi indivizi au intrat prin gardul împrejmuitor într-o magazie, de unde au început să scoată componente auto.
Hoții puși pe fugă au abandonat pe drum o capotă de culoare albastră, o tobă de eșapament şi un radiator.
Cei patru au ocolit imobilul și le-au ieșit în față hoților, pe o scurtătură. Deși s-au folosit de amenințări, cu cuțitul, respectiv sprayul iritant lacrimogen, cei doi au fost prinși și imobilizați, fiind anunțată apoi poliția.Având în vedere că cei doi hoți au încercat să se folosească de violență, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au încadrat fapta la tâlhărie calificată.
Conform sentinței Judecătoriei Suceava, Ovidiu Vasile Zlotariu, zis ”Friptu”, în vârstă de 36 de ani, din Pătrăuți, cu antecedente penale,a primit 6 ani de închisoare, în timp ce mai tânărul Iulian Vasile Țurcan, de 19 ani, din Șcheiaar avea de executat 3 ani și 4 luni de detenție, cu precizarea că sentința poate fi atacată cu apel.
Judecătorii au mai dispus confiscarea specială a sprayului iritant lacrimogen și a cuțitului tip briceag, depuse la Camera de corpuri delicte a Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.