Un bărbat din comuna Horodnic de Sus a fost reținut de polițiști în arest, după ce a provocat un adevărat scandal la sediul primăriei din localitate. Acuzat de ”tulburarea ordinii și liniștii publice” și ”amenințare”, el a fost audiat ieri de către procurori, care au luat măsura cercetării în continuare a scandalagiului sub control judiciar.
Incidentul a avut loc luni, fiind sesizat polițiștilor din cadrul Secției Rurale de Poliție Marginea de către un funcționar al Primăriei Horodnic de Sus. Doru Ștefan Litră a venit luni dimineață împreună cu soția la primărie și au contactat asistenta socială al instituției, solicitându-i acesteia să întocmească actele pentru a primi ajutor social fiica lor care este însărcinată, pentru că atunci când naște să nu plătească spitalizarea.
Văzând că asistenta socială refuză acest lucru, Doru Ștefan Litră a început să provoace scandal, înjurând și amenințând-o cu acte de violență și cu moartea. De asemenea, a continuat să îi adreseze amenințări acesteia, spunând că pleacă la Rădăuți și dacă nu este gata dosarul până se întoarce, o va strânge de gât.
Fiind în imediata vecinătate a biroului funcționarei și auzind amenințările cu acte de violență, doi bărbați au intervenit pe rând, încercând să aplaneze conflictul, însă fără succes. Cei doi au încercat apoi să îl evacueze pe scandalagiu din interiorul primăriei, din cauză că provoca scandal și tulbura ordinea și liniștea publică. El a continuat însă să-i amenințe pe toți cei aflați pe holul primăriei și să-i înjure, fiind atunci solicitată intervenția polițiștilor.
După evaluarea comportamentului bărbatului, polițiștii l-au audiat și au decis emiterea unei ordonanțe de reținere pentru 24 de ore pe numele său, urmând ca în cursul zilei de marți să fie prezentat procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți, în vederea dispunerii în continuare a măsurilor preventive ce se impun. El a fost trimis sub escortă și încarcerat în arestul IPJ Suceava, fiind cercetat în cadrul unui dosar penal deschis pe numele său pentru săvârșirea infracțiunilor de „tulburarea ordinii și liniștii publice” și „amenințare”.
În cursul după-amiezii de marți, procurorii au luat decizia cercetării în continuare a bărbatului sub control judiciar, pentru următoarele 60 de zile.