Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
S-a discutat mult în ultimii ani despre nedreptățile din cadrul sistemului pensiilor de stat, după ce apariția pensiilor speciale a revoltat o mare parte dintre beneficiarii pensiilor realizate prin contributivitate. Pe lângă acestea, anumite categorii profesionale s-au trezit cu pensii crescute ca din apă, după ce unii conducători politici ai vremii au considerat că trebuie să ”fie aproape” de reprezentanții unor instituții care vegheau la respectarea legii. De aceea au apărut categorii de pensii care nu au avut la bază conceptul de contributivitate, sau nu sunt plătite astăzi din bugetul asigurărilor sociale. Pe lângă asta, recalcularea în mod eșalonat a pensiilor, cu lungi perioade de amânări pentru unii, a creat diferețe mari de cuantumuri în cadrul acelorași categorii profesionale de pensionari, nedreptăți și inechități care s-au perpetuat până astăzi, adâncind nemulțumirile vârstnicilor.
Într-o discuție purtată cu Constantin Moraru, fostul director al Casei Județene de Pensii Suceava, care s-a implicat în studierea fenomenului, am aflat că în cei 30 de ani scurși de la Revoluție, clasa politică care s-a perindat la conducerea României, conform spuselor interlocutorului nostru, ”a aplicat sisteme de pensii, fie de serviciu speciale sau pe bază de contributivitate, anacronice, inacceptabile, generatoare de mari și grave inechități și nedreptăți sociale”. În încercarea de a înțelege aceste neajunsuri ale sistemelor de pensii aplicate în acești ani, am făcut un demers comparativ cu ceea ce s-a petrecut în acest domeniu în România, de la apariția sistemelor moderne de pensii.
Conceptul de pensie și primul sistem de pensii performant din România
Conform Dicționarului Limbii Române, pensia ”reprezintă suma plătită periodic anticipat în cadrul asigurărilor sociale de către o persoană în activitate, care la o anumită vârstă, când biologic nu mai poate lucra, va primi suma ce i se cuvine după anii de cotizare”. Pentru a putea folosi conceptul de pensie trebuie să fie îndeplinite două condiții: să se constituie prin contributivitate și să fie plătită de la bugetul asigurărilor sociale. Dacă nu se îndeplinesc cele două condiții, ea se constituie ca ajutor social, în unele cazuri chiar de lux.
Necesitatea sistemului de asigurări sociale, deci și de pensii, a apărut la sfârșitul secolului al XIX-lea, ca urmare a dezvoltării industriei. Pensia pe bază de contributivitate a fost introdusă în anul 1889 de către Otto Von Bismark, cancelarul german. Conform acelei legislații puteau fi pensionați cei din câmpul muncii care împlineau vârsta de 70 de ani, dar cum durata medie de viață a acelor ani era de 45 de ani, cei mai mulți dintre lucrători nu au mai apucat să beneficieze de pensie.
Legat de sistemele de pensii din România, Constantin Moraru vorbește despre una dintre legile bune apărute în acest domeniu: ”Legea Generală de Pensii 446 cu valabilitate din 11 iulie 1943 a fost aprobată în condiții de război, când țara era secătuită de resurse financiare. Această lege generoasă și echitabilă a stabilit recalcularea tuturor pensiilor aflate în plată la data aplicării ei, urmărindu-se eliminarea inechităților sociale, în sensul că pensionarii provenind din același domeniu de activitate, cu aceeași vechime în muncă și grupă de muncă, să fie beneficiari ai unor pensii de nivel cât mai apropiat.”
Primele schimbări ale regulilor de calcul și acordare a pensiilor au apărut după instaurarea regimului ”democratic” în 1945, când prin Legea 10 din 11 ianuarie 1949 s-a instituit un singur regim de pensii, respectiv pentru funcționari publici, precum și pentru muncitori și funcționari aparținând unor întreprinderi de stat sau particulare, creându-se în acest fel sistemul asigurărilor sociale de stat. A urmat Decretul 292 din 30 iulie 1959, care a adus unele îmbunătățiri sistemului de pensii, precum: toate pensiile stabilite pe baza legilor anterioare datei intrării în vigoare a decretul au fost recalculate potrivit prevederilor noului act normativ. Se pune fireasca întrebare cum bugetul din vremea aceea putea suporta plata unor pensii în timpuri atât de grele pentru țară și popor? Era disciplină, nu existau eșalonări, amânări sau scutiri la plata CAS-ului și nici pensionări anticipate. Prin acest decret s-au stabilit categoriile de pensii, precum pensia de bătrânețe, de invaliditate, pentru merite deosebite, de serviciu, precum și pensia de urmaș. Pentru acordarea pensiei de bătrânețe, bărbații trebuiau să fi împlinit 60 de ani și să aibă minimum 25 de ani de vechime, iar femeile după 55 de ani și 20 de ani vechime în muncă, pensiile nefiind impozitate.
Majorări ale vechimii necesare în muncă și sporuri acordate prin noile legi ale pensiilor
Un alt act normativ care a marcat evoluția sistemului de asigurări sociale din România a fost Legea 3 din 8 iulie 1977, care a adus unele modificări precum majorarea cu 5 ani a vechimii necesare deschiderii dreptului la pensii limită de vârstă, respectiv de la 25 de ani la 30 de ani la bărbați și de la 20 de ani la 25 de ani pentru femei.
”Tot atunci s-au redus procentele de calcul al pensiei, atât pentru pensia limită de vârstă, cât și pentru pensia suplimentară. În baza articolului 10 din lege, în calculul pensiei s-a luat ca bază de calcul media retribuțiilor tarifare lunare din 5 ani lucrați consecutiv la alegere, din ultimii 10 ani de activitate”, a adăugat fostul director CJP Suceava Constantin Moraru.
Legea 49 din 25 mai 1992 a adăugat la salariul tarifar și o serie de sporuri de vechime, pentru lucru în subteran, pentru condiții grele de muncă, sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal și alte sporuri. Astfel, salariul tarifar prin introducerea acestor sporuri devine salariul de bază, care se ia în calcul la stabilirea pensiilor. A urmat Legea 2/1995, care a reglementat pentru prima dată pensia anticipată, de prevederile acestui act normativ bucurându-se numai persoanele cu vechime de peste 30 de ani la bărbați și de 25 de ani în cazul femeilor, adică peste vechimea integrală pentru a avea dreptul la pensie.
Hotărâri de guvern și ordonanțe de urgență care au bulversat sistemul de pensii
Primele semne ale dorinței guvernanților de a modifica baza de calcul a pensiilor, în scopul scăderii cuantumului acestora, a fost făcut, conform calculelor făcute de Constantin Moraru, în 1996, când ”la sfârșit de mandat PDSR, Guvernul Văcăroiu a emis o hotărâre de guvern, HG 565 din 30 iulie 1996, prin care se stipula faptul că la calcularea pensiilor, ca bază de calcul se ia salariul de bază (tarifar + sporurile) din primii 5 ani lucrați consecutiv în cadrul ultimilor 10 ani lucrați și nu 5 ani lucrați consecutiv la alegere din ultimii 10 ani lucrați, cum era până atunci conform Legii 49/1992. Acest act normativ este ilegal, pentru că guvernul nu putea schimba o lege organică printr-o hotărâre de guvern. Prin această măsură i s-a permis clientelei politice indexarea veniturilor, faptul constituind un sprijin pentru câștigarea alegerilor viitoare. Pe ultima sută de metri Partidul Social Democrat a emis unele acte normative pe neștiute, în sensul de a-i ajuta pe cei din structurile de partid și acoliții lor ce urmau să se pensioneze, dar le lipseau ani de contribuție la bugetul asigurărilor, să cumpere vechimea în muncă pentru maxim 5 ani. Cum erau necesari să te încadrezi în primii 5 ani lucrați consecutiv din ultimii 10 ani de activitate, clientela politică a contribuit cu sume mari de bani pentru a avea o pensie pe măsură, văduvind în același timp bugetul de asigurări cu sume importante”.
Schimbare de macaz pe ultima sută de metri, înaintea intrării în vigoare a legii
Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii și asigurări sociale a fost elaborată și aprobată în timpul guvernării Convenției Democratice din România. A fost așteptată ca fiind o lege reparatorie a legilor anterioare și a lărgit baza contribuabililor, stabilind o nouă formulă de calcul al pensiei pe bază de punct de pensie și valoarea punctului de pensie, mărirea progresivă a vârstei de pensionare și a stagiului de cotizare. Legea a stabilit recalcularea tuturor pensiilor aflate în plată la acea dată, în ea prevăzându-se eliminarea inechităților sociale, în sensul că pensionarii provenind din aceleași domenii de activitate, cu aceeași vechime în muncă, pregătire și contribuție la bugetul asigurărilor sociale, să fie beneficiarii unor pensii apropiate.
”Această Lege 19/2000 s-a bazat pe principii precum cel al unicității, egalității obligativității contributivității, solidarității sociale repartitive și autonomiei. S-a pornit de la acele norme de drept, ca prin sistemul public de pensii să se asigure tuturor participanților contribuabili sau beneficiari un tratament nediscriminatoriu”, ne-a relatat Constantin Moraru. Nu a fost să fie până la capăt, întrucât o schimbare bruscă de viziune a deturnat o mare parte din aceste principii.
Constantin Moraru vorbește despre ce s-a întâmplat atunci: ”Legea era prevăzută să intre în vigoare la 1 aprilie 2001, însă prim-ministrul de atunci, Adrian Năstase, împreună cu miniștrii de la Finanțe și de la Ministerul Muncii au pregătit în grabă ordonanța de urgență nr. 49, care a intrat în vigoare cu două zile înainte, pe 29 martie 2001. Prin această Ordonanță 49/2001, cei amintiți au modificat profund legea organică 19/2000, în sensul că au anulat multe articole, au completat cu altele având alt conținut. Și în acest caz a fost vorba de un abuz de putere făcut de guvernarea Năstase, care a încălcat în mod grosolan principiile proiectului noii legi, de moralitate, de etică și echitate. În mod vădit au încălcat cu bună știință Art. 16 Al. 2 și Art. 15, Al. 4 din Constituție, cei din Guvernul Năstase știind foarte bine că ordonanțele de urgență se pot adopta argumentat doar în situații extraordinare de război, cataclisme, în situații în care aceste reglementări nu pot fi amânate. Depusă pentru dezbatere de urgență în Parlament, ordonanța a trecut tacit până la urmă, considerându-se aprobată. Cred că această grabă a avut la mijloc niște interese pentru clientela politică a perioadei.”
(Va urma)
