Prof. univ. dr. DHC Sanda-Maria Ardeleanu, director al Bibliotecii Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, va primi din partea statului francez Ordinul Național Legiunea de Onoare în grad de Cavaler, cea mai înaltă distincție onorifică franceză, instituită de Napoleon Bonaparte în 1802.
Într-o scrisoare semnată de Excelența Sa Laurence Auer, Ambasadorul Franței în România, universitarul Sanda-Maria Ardeleanu a primit felicitări pentru această importantă recunoaștere a „angajamentului său în serviciul francofoniei și pentru dezvoltarea relațiilor culturale și intelectuale între Franța și România”.
Activitățile prof. univ. dr. DHC Sanda-Maria Ardeleanu pe tărâmul promovării învățământului francofon și al cultivării valorilor francofoniei, atât în spațiul românesc, cât și în cel european și internațional, sunt bine cunoscute de suceveni. Amintim, printre altele: inițiativa înființării învățământului bilingv francofon (1992), înființarea primului Lectorat francez la Suceava (2000), pentru care a primit Ordinul „Palmes Academiques“ al Guvernului Franței, organizarea Colocviului de Științe ale Limbajului, recunoscută prin acordarea Medaliei Academiei du Var în 1997, inițiativa înființării Biroului Francez și a Asociației Alianța Franceză la Suceava(2012, 2018), înființarea Centrului de Reușită Universitară al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (2016).
O importantă activitate de cercetare și de promovare a valorilor culturale francofilofone românești a fost susținută permanent de prof. univ. dr. DHC Ardeleanu, în calitate de coordonator al mai multor colecții de carte („Azimut” și „Intelectuali români de expresie franceză”, la Casa Editorială Demiurg din Iași), dar și în calitate de director al revistei academice ANADISS. Ca editor-responsabil al revistei francofone „Rythmes, couleurs et paroles francophones” și redactor-moderator al rubricii radio „Bonjour, Suceava”, prof. univ. dr. DHC Sanda-Maria Ardeleanu contribuie activ și direct la cunoașterea, dezvoltarea și promovarea francofoniei în Universitatea suceveană, în Bucovina, în regiune, în țară și în lume.
Prof. univ. dr. DHC Sanda-Maria Ardeleanu a declarat că se simte onorată și fericită în aceeași măsură pentru că a adus această înaltă recunoaștere în „dulcea Bucovină”: „O asemenea distincție nu este niciodată rezultatul muncii unui singur om. Dincolo de nominalizarea personală, comunitatea în care îmi desfășor activitatea, profesorii de franceză, toți francofonii și francofilii suceveni au dreptul să se regăsească și să-și recunoască munca și pasiunea în această decorație. Le mulțumesc tuturor celor care continuă să creadă în idealul reprezentat de punțile de legătură economică, culturală, artistică și educațională ale francofoniei. Mulțumesc celor care, de la distanță, au văzut valorile noastre, integrate profund în valorile Europei. Mulțumesc celor care au crezut și continuă să creadă în proiectul de viață al unui semen”.
Conform usv.ro, înalta decorație va fi înmânată la Reședința Franței, în prezența unor invitați speciali, la o dată care va fi stabilită imediat ce criza sanitară o va permite.