Președintele Colegiului Medicilor Veterinari (CMV) Suceava, doctorul Petrea Dulgheru, a anunțat, marți după-amiază, că toți medicii concesionari care au sistat activitatea de luni dimineață vor reveni de îndată la lucru, după ce Autoritatea Sanitar Veterinară a virat în conturi o primă tranșă de 10.000 de lei, din cei 30.000 de lei, pe care îi au de primit colegii din teritoriu, conform OUG 177/2020.
Petrea Dulgheru a avertizat că este vorba de un drept cuvenit și de o dezamorsare pentru moment a conflictului. Următoarea tranșă de bani trebuie achitată la finele acestei luni, iar medicii veterinari speră că nu mai apară din nou întârzieri. Problemele de fond rămân, anume că tarifele pe care Statul Român le achită pentru servicii medicilor veterinari concesionari sunt rămase la nivelul din 2013. De asemenea, președintele CMV Suceava a mai declarat că cere restructurarea instituțiilor sanitar-veterinare de stat și păstrarea oamenilor care muncesc și nu pun piedici veterinarilor din teritoriu, cei care dețin circumscripții sanitar veterinare.
La nivelul județului Suceava sunt 99 de circumscripții sanitar-veterinare.
Această dezamorsare a conflictului vine într-un moment în care era nevoie mare de medicii veterinari concesionari din comune. În județul Suceava sunt în evoluție cinci focare de pestă porcină africană, iar acțiunea de inventariere și evaluare a efectivelor de porcine are loc în numeroase localități, incluse în zonele de supraveghere și de control al focarelor.
Focare de pestă porcină africană confirmate sunt la Corocăiești - Verești (un focar principal și unul secundar), la Călinești Enache, comuna Dărmănești, la Vulturești și la Strâmtura - Vama.
Porcii care contractează virusul refuză hrana, pe corp apar pete roșiatic-violete, secreții nazale și oculare de culoare roșie și se instalează diaree hemoragică. Boala este extrem de contagioasă și face ravagii în efectivele de porci, dacă se extinde. Mortalitatea apare la 2-3 zile după apariția simptomelor.