O femeie de 68 de ani, din orașul Vicovu de Sus, a fost victima unui accident, iar șoferul autoturismului care a acroșat-o a părăsit locul accidentului. Autorul a fost identificat de polițiști ceva mai târziu la domiciliul acestuia din localitate și este cercetat acum penal pentru fapta sa.
Sesizarea despre producerea unui accident a venit sâmbătă dimineață, în cursul orei 10.00, prin intermediul unui apel la 112. Polițiștii orașului Vicovu de Sus erau înștiințați despre producerea unui accident cu o victimă pe Calea Cernăuți din localitate, șoferul autoturismului implicat fiind plecat de la fața locului.
La locul accidentului au găsit victima, o femeie de 68 de ani, care a povestit că în timp ce traversa strada Calea Cernăuți pe lângă bicicletă, a fost acroșată cu partea dreaptă față a unui autoturism marca Mercedes. După impact conducătorul autoturismului a oprit, după care a plecat de la fața locului.
În urma investigaţiilor şi verificărilor efectuate de polițiști s-a reușit identificarea conducătorului auto, acesta fiind un tânăr în vârstă de 22 de ani din oraș Vicovu de Sus. El a fost găsit la domiciliu, loc în care se afla și autoturismul implicat în accident.
Atât conducătorul auto, cât și femeia lovită au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind de 0,00 mg/l alcool în aerul expirat, după care șoferul a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuţi, pentru recoltarea unor probe de sânge.
Pe numele său a fost deschis un dosar de cercetare penală, pentru săvârșirea infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” şi ”părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia”.