Câteva zeci de angajați de la Parchetele din județul Suceava au fost testați RT-PCR pentru depistarea virusului SARS-Cov-2, după ce mai mulți angajați ai fost confirmați pozitivi.
Întrebat dacă există un focar de Covid-19 la Parchete, prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a confirmat, vineri, că din datele care i-au fost comunicate de Direcția de Sănătate Publică a aflat că 7 angajați din cadrul Parchetelor din județ au fost confirmați pozitiv, iar alți 65 au fost testați și așteaptă rezultatele.
Conform informațiilor noastre, în clădirea Parchetelor din municipiul Suceava a fost limitat accesul, inclusiv pentru structurile de poliție. Doar câțiva oameni au fost delegați pentru a merge cu dosare la procurori.