Patru instituții de învățământ și organizații din județul Suceava, Liceul Tehnologic Special Bivolărie din Vicovu de Sus, Fundația Te Aud Romania din Gura Humorului, Școala Gimnazială Dorna Arini din Dorna Arini și Centrul Școlar de Educație Incluzivă din Suceava, au obținut donații de calculatoare din partea asociației Ateliere Fără Frontiere, în urma participării la concursul de proiecte de pe platforma EduClick. Cele patru instituții de învățământ și organizații sucevene se numără printre laureații care au propus proiecte educaționale derulate în sprijinul celor vulnerabili.
Pentru această ediție a programului pe platforma națională de donații de calculatoare pentru educație EduClick au fost înscrise solicitări de calculatoare din partea inițiatorilor a 380 de proiecte educaționale. S-au solicitat în total 4.800 de calculatoare, cu 2800 mai multe decât numărul inițial disponibil, de 2.000. Cei 122 de laureați ai programului Dăm Click pe România provin din 36 județe ale țării, având în total peste 12.000 de beneficiari finali – elevi, profesori, specialiști în educația celor cu nevoi speciale.
Programul este implementat cu sprijinul Kaufland România și OMV Petrom. Cele mai multe proiecte laureate din această ediție au fost propuse de unități de învățământ deoarece în perioada pandemiei utilizarea echipamentelor IT s-a dovedit indispensabilă pentru continuitatea procesului educațional, pentru toți profesorii și elevii. Programul vine ca un stimul și, totodată, ajutor pentru accesarea materialelor didactice digitale pe care le vor folosi aceștia.
Evaluarea proiectelor
Lista integrală a laureaților Dăm Click pe România poate fi consultată pe educlick.ro. Laureații au fost aleși, pe baza evaluării proiectelor depuse, de către o comisie alcătuită din reprezentanți ai Ateliere Fără Frontiere și ai partenerilor ediției. Comisia a urmărit relevanța, impactul, fezabilitatea și sustenabilitatea proiectelor depuse de către candidați.
Aflat la a cincea ediție, programul Dăm Click pe România, implementat cu sprijinul Kaufland România și OMV Petrom, continuă să contribuie la dotarea tehnică a instituțiilor de învățământ și a organizațiilor ce activează în comunități dezavantajate, demersul alăturându-se celor peste 17.000 de calculatoare donate deja prin platforma de donații pentru educație EduClick. Calculatoarele donate în acest program fac parte din echipamentele IT uzate pe care Ateliere Fără Frontiere le obține în calitate de colector autorizat de la companii și diverse organizații și care sunt recondiționate de persoanele vulnerabile și dezavantajate care lucrează într-unul dintre atelierele de inserție socio-profesională ale asociației.