Elevii Colegiului Național „Mihai Eminescu” Suceava s-au implicat activ în campania ,,19 zile de prevenire a abuzurilor și violențelor asupra copiilor și tinerilor”, organizând diverse activități online. Dorinţa elevilor este aceea de a genera schimbări pozitive la nivelul școlii și la nivelul comunității locale. Acțiunile organizate în acest sens au fost dintre cele mai diverse: două dezbateri online în colaborare cu Agenţia Naţională Ȋmpotriva Traficului de Persoane, Centrul Regional Suceava, concurs de postere, workshopuri. Prima activitate, intitulată ,,Dezbate, nu te bate!”, s-a desfășurat joi, 5 noiembrie, sub semnul activismului împotriva traficului de persoane, de tineri, în special, și l-a avut ca invitat pe Mihai Moisoiu, psiholog la Agenţia Naţională Ȋmpotriva Traficului de Persoane - Centrul Regional Suceava. A doua dezbatere, intitulată ,,Stop agresivităţii!”, s-a derulat tot în mediul online, de data aceasta sub coordonarea a doi specialiști: comisar-șef Liliana Orza și psiholog Mihai Moisoiu. Au fost implicate patru cadre didactice (Tronciu Anca, Hîrceag Ionuţ, Maxim Cristina, Moldovan Ionuţ) și 80 de elevi din diferite clase. După cum ne-a spus prof. Gorban Anca, coordonator pentru proiecte și programe educative școlare și extrașcolare de la Colegiul Naţional ,,Mihai Eminescu” Suceava, „în urma dezbaterii, elevii au realizat un concurs de postere pe această temă, iar rezultatul va fi prezentat într-un tur al galeriei online pe site-ul școlii, astfel încât mesajul antiviolență să aibă un impact major asupra elevilor noștri”. Consilierul educativ Gorban Anca a coordonat un workshop cu tema „Faţetele violenţei”, la care au participat elevi, părinți, profesori de la clasele în care există elevi aparținând minorității romilor. Workshopurile au fost organizate de profesorii diriginți de la clasele a IX-a F și a XI-a H. „În cadrul activităților de prevenire a agresivităţii ȋn mediul școlar am activat atât copiii care provin din familii defavorizate (familiile monoparentale sau crescuți de bunici, familii de romi), cât și copiii care au arătat un interes deosebit pentru tema respectivă. Această campanie a reușit într-o mare măsură să asigure elevilor cunoștințe și abilități pentru promovarea unei culturi a nonviolenței, reducând astfel formele de violență din mediul școlar și chiar familial”, a completat prof. Gorban Anca.