Un tânăr în vârstă de 22 ani care acum mai bine de trei ani a provocat un accident mortal și-a aflat joi pedeapsa finală. Sergiu Cristian Dolhaniuc a fost condamnat de Curtea de Apel Suceava la 1 an și 4 luni de închisoare cu suspendare, soluție care este definitivă.
Accidentul a avut loc pe DN 2E, pe raza satului Pârteştii de Sus, comuna Cacica, la ieşirea spre Solca. Din primele cercetări ale poliţiei a reieșit că Sergiu Cristian Dolhaniuc, în vârstă atunci de 19 ani, localnic din Cacica, aflat la volanul unui BMW 320, a pierdut controlul asupra volanului, pe fondul vitezei excesive cu care rula, maşina derapând şi intrând pe contrasens, unde a intrat în coliziune lateral stânga cu un alt BMW, condus regulamentar de Simion Constantin T., în vârstă de 27 de ani, din municipiul Suceava. Acesta din urmă a resimţit în plin şocul unui impact deosebit de violent, în partea lateral stânga a maşinii sale.
La faţa locului a ajuns modulul SMURD al Gărzii de Intervenţie Gura Humorului, cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă B2, alături de pompierii de la Garda de Intervenţie Solca, plus o autospecială a Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Din păcate, tânărul de 27 de ani, care era încarcerat, nu dădea semne de viaţă. El a fost extras din maşină de pompierii specializaţi în descarcerare, ulterior confirmându-se că acesta era decedat dinainte de sosirea echipajelor la locul accidentului.
Urmele de derapaj de la faţa locului au indicat destul de clar cum s-a produs accidentul. Pe lângă viteza excesivă, o cauză secundară a tragediei este considerată de anchetatori şi lipsa de experienţă în condus a şoferului pe atunci în vârstă de 19 ani. Viteza şi lipsa de experienţă s-au dovedit fatale în numeroase cazuri.