Cum ne construim povestea de viață

Ceea ce gândim despre personalitatea noastră este doar ideea sau imaginea pe care o avem despre noi înșine. La rândul lor, aceste idei și imagini influențează ceea ce simțim și gândim despre noi. Imaginile pe care le avem despre noi nu reprezintă cine suntem. De fapt, aceste percepții susțin povestea despre cine credem că suntem. Avem o poveste despre viața noastră. Să observăm povestea asemenea unei piese de teatru; va deveni un proces de conștientizare a faptului că, în realitate, ea este o construcție a minții noastre.

Trebuie să conștientizăm că metodele ascunse de apărare ale subconștientului nostru și reacțiile la experiențele din trecut au multe forme și expresii, asemeni actorilor dintr-o piesă, însă aceasta este însăși piesa vieții. Unele părți sunt ca o comedie, în timp ce altele se apropie de o tragedie, dar toate par reale.

Protecțiile noastre sunt ca un act scris de un autor ascuns, regizate de un regizor ascuns și realizate de un producător ascuns care aduce toate elementele la un loc, formând o piesă ce se numește viață. Trebuie să apreciem cum copilul din noi a inventat, în mod inocent, o modalitate de a trăi într-o lume de adulți.

De exemplu, copiii petrec mult timp jucându-se cu mașinuțe și soldăței, inventând povești despre ei și felul în care supraviețuiau. Inventează multe personaje care comunică și interacționează între ele. Bineînțeles, mulți copii fac acest lucru. Este un mod de a-și ocupa timpul și uneori chiar de a evita să se simtă singuri. Când comunicarea la nivelul familiei este deficitară, lipsită de afecțiune și ei nu se pot raporta la un model masculin sau feminin pe care să îl asimileze, ceea ce nu realizează este că fac repetiție pentru multe roluri pe care le vor juca mai târziu în viață. Toată această joacă de-a teatrul în cazul în care avem de a face cu o relaționare defectuoasă dă naștere unei reacții copilărești, naive, pentru supraviețuire față de frica de a nu fi iubit și îngrijit de familie. Este o lume imaginară cu mulți oameni care interacționează și compensează lipsa atenției și a afecțiunii. Scriu un scenariu pentru rolul pe care l-au construit în minte. Când mai cresc, în mod inevitabil, relațiile, carierele și situațiile se manifestă în viață fiind influențate uneori decisiv de scenariile și rolurile construite în trecut. Aleg, de exemplu, cariere care implicau schimbarea socială, terapia și reunirea multor oameni pentru ca ei să nu rămână singuri. Amintirile ascunse ale reacțiilor lor la singurătate îi vor face să fie permanent în activitate și să aibă o viață aglomerată departe de izolare.

Puterea protecției noastre ne poate aduce și succese — dacă suntem conștienți de cum limitările pot să ne aducă succes — așa că de ce să ne blamăm trecutul și darul pe care ni-l aduce, indiferent cât de greu a fost? Trecutul este un dar dacă îți accepți călătoria. Dacă înțelegerea și acceptarea rolurilor construite în trecut pot fi uneori folositoare sau alteori neproductive în funcție de etapa din viață în care ne aflăm, atunci se pune problema cum putem să transformăm neproductivul în productiv. Răspunsul la această întrebare constă în puterea terapeutică a observației. Ea poate avea efecte puternice. Cercetările au arătat că actul observării poate modifica ceea ce este observat. Ne putem schimba experiența realității pur și simplu cu ajutorul observațiilor profunde. De fapt, observarea cu iubire a durerii și a rănilor adânci va schimba durerea și frica în iubire.

Să nu căutăm și să nu dorim perfecțiunea. Dorința de perfecțiune poate fi un alt rol pe care îl jucăm, dar este doar un rol. Să ne deschidem inima cu răbdare și compasiune pentru copilul și adolescentul care eram cândva. Simpla observație asociată cu o stare de iertare, atunci când este manifestată repetat, poate produce transformări profunde asupra poveștii noastre de viață, vindecări care apar nu numai în plan mintal și emoțional, dar și în plan fizic, deoarece există o strânsă corelație între gândurile, emoțiile și bolile pe care le avem fiecare dintre noi.

Psiholog Mihai Moisoiu