ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a botezat, la sfârșit de octombrie, al cincilea copil al soțilorVasile și MariaPătrăucean, din comuna Straja, familie care la începutul căsniciei a fost avertizată de medici că nu va putea avea copii. Evenimentul a avut loc la Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoșani, acolo unde ÎPS Teofanl-a botezat pe micuțul Iosif Pătrăucean. După avertizarea pe care medicul le-a făcut-o încă de la începutul căsniciei, Vasile și Maria Pătrăucean au mers des la mănăstiri și s-au rugat mult. „Dumnezeu s-a milostivit și ei au ajuns acum la al cincilea copil: patru sunt în viață, iar unul a trecut la cele veșnice la scurt timp după naștere, având probleme de sănătate. Marea lucrare a lui Dumnezeu a fost că toți acești cinci copii au fost născuți prin cezariană”, a declarat părintele Arhimandrit Teodosie Pleșca, starețul Mănăstirii Zosin din Botoșani, conform Basilica.ro.
La nașterea lui Iosif, mama nu a avut deloc dureri, iar medicii au recunoscut că au de a face cu o minune, conform sursei citate.După ce a oficiat Taina Botezului, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a subliniat profunzimea acesteia: „Mare este Taina Botezului unui nou prunc! (…) Ne-am rugat lui Dumnezeu ca în pruncul nou-botezat chipul lui Hristos să se așeze ca o pecete. Acesta este Botezul: pecetea lui Dumnezeu se așază pe taina sufletului celui botezat. Așa cum punem o pecete pe prescură și lăsăm acolo înscrisurile cu inițialele Mântuitorului, așa este și Taina Sfântului Botez: Hristos ia chip în cel care se botează”. Părintele Mitropolit i-a oferit în dar copilului o Sfântă Scriptură. Nașii de botez ai lui Iosif sunt familia Nicolae și Adriana Barabaș. Pe frații în viață ai pruncului îi cheamă Teodosie, Efrem și Macaria.