Suceveanca Simona Maierean este prima femeie din Europa care a primit certificarea de pilot comandant pentru o aeronavă de transport NATO. În vârstă de 33 de ani, Simona Maierean, născută în comuna suceveană Comănești, a fost prima femeie din România care a devenit pilot de avion supersonic.
Locotenent-comandorul Simona Maierean a scris o nouă pagină în istoria aviației române în această vară, când a obținut certificarea de pilot comandant de aeronavă din Grupul de Transport Aerian Strategic al SAC. Simona Maierean este pilot în cadrul grupului multinațional de piloți care operează aeronavele tip C-17 Globemaster III în cadrul Unității Multinaționale de Transport Strategic (Strategic Aircraft Capability - SAC) din Baza Aeriană Papa din Ungaria, structură a NATO. Această unitate este formată din cadre militare din 12 țări membre NATO, România, Bulgaria, Estonia, Finlanda, Ungaria, Olanda, Lituania, Norvegia, Polonia, Slovenia, Suedia şi Statele Unite ale Americii.
De altfel, NATO a publicat recent un film oficial dedicat în totalitate sucevencei Simona Maierean, acesta explicând modul în care funcționează această unitate multinațională de transport. NATO menționează faptul că locotenent- comandorul Simona Maierean este un pilot care alături de o echipă multinațională oferă asistență medicală țărilor care au nevoie de aceasta în timpul pandemiei de COVID-19.
„Sunt locotenent-comandor Simona Maierean, fac parte din Forțele Aeriene Române și în prezent sunt pilot în cadrul programului Strategic Airlift Capability. Din programul SAC fac parte 12 națiuni care își împart o flotă de trei aeronave, pentru diferite misiuni în întreaga lume”, spune pilotul român. Ea explică faptul că dacă o misiune normală a acestei unități durează câteva săptămâni, misiunile de răspuns rapid pot fi planificate și lansate în doar douăsau trei zile. De precizat că o astfel de misiune a fost și cea în care Simona Maierean s-a aflat la manșa aeronavei C-17 Globemaster și după un zbor de aproximativ 40 de ore a adus în România 100.000 de combinezoane de protecție din Coreea de Sud. Misiunea a avut loc în luna aprilie a acestui an. „Personal am pilotat pentru România în cadrul unei misiuni de răspuns rapid. Am adus echipamente medicale din Coreea de Sud la București. Chiar aveau nevoie de acele echipamente. Nu ai prea mult timp să pregătești și să planifici misiunea în avans, așa că trebuie să reacționezi repede și să îți folosești experiența. Toți am lucrat împreună pentru a facem lucrurile să se întâmple într-un timp scurt”, a spus Simona Maierean în filmul prezentat de NATO.
Locotenent-comandorul Simona Maierean a absolvit Academia Forțelor Aeriene “Henri Coandă” în anul 2007, a obținut brevetul de pilot militar în anul 2008 la Școala de Aplicație “Aurel Vlaicu”, Boboc, și a fost repartizată la Baza 86 Aeriană Fetești. La vârsta de 24 de ani, Simona Maierean devenea prima femeie-pilot de supersonic din România. Evenimentul a avut loc la Baza Aeriană 95 din Bacău, unde Simona Maierean a zburat pentru prima dată pe un avion supersonic.
În anul 2012 decide trecerea pe aeronavele de transport și devine pilot pe aeronava C 27 J Spartan la Baza 90 Transport Aerian Otopeni. Începând cu anul 2017, Simona face parte din Grupul de Transport Aerian Strategic (Heavy Airlift Wing) din cadrul programului Strategic Aircraft Capability.