Proprietarul Complexului hotelier „Zamca”, Gheorghe Filipciuc, este în stare gravă în secția de Terapie Intensivă a Spitalului de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava. Conform informațiilor noastre, săptămâna trecută Gheorghe Filipciuc a mers la spital, unde a fost internat în secția Boli Infecțioase. În urmă cu două zile, starea de sănătate i s-a agravat, fiind un pacient cu multiple afecţiuni medicale, și a fost transferat la Terapie Intensivă.
Pentru că starea sa de sănătate a impus și transfuzie de sânge, familia a inițiat o campanie de donare, în cadrul căreia foarte mulți angajați de la „Zamca” au donat sânge și această problemă a fost rezolvată.
Starea lui Gheorghe Filipciuc este însă în continuare gravă și rămâne în Terapie Intensivă.