Toate lucrările de întreținere și reparații, extindere și modernizare, montare iluminat ornamental și multe alte operațiuni care țin de funcționarea serviciului de iluminat public din municipiul Suceava vor fi efectuate de către o firmă din Iași, care are subcontractor o firmă din Dolhasca.
“O licitație foarte importantă a fost finalizată după aproape un an de zile – concesiunea serviciului de iluminat public din municipiul Suceava. Valoare estimată a contractului este de 11,75 milioane lei pentru cinci ani”, a spus miercuri primarul Sucevei, Ion Lungu, care a venit cu detalii.
Astfel, au fost depuse patru oferte - Elba Timișoara, Fast Lighting Bucureşti cu Loial Impex SRL subcontractor, Urbioled SRL Iași cu SC Electroaxa Dolhasca subcontractor și asocierea Euro Audit Service cu General Electric.
Toate ofertele au fost admise până la partea financiară, iar conform principiului “prețul cel mai scăzut” a câștigat oferta depusă de SC Urbioled SRL Iași cu 95 de puncte.
“Iluminatul public din municipiul Suceava a fost modernizat, suntem obligați, conform legii serviciilor publice, dar și deciziei Curții de Conturi, să facem această delegare de gestiune. Nu am făcut-o până nu am finalizat modernizarea iluminatului public, sperăm să putem semna cât mai curând contractul, dacă nu apar contestații”, a concluzionat Ion Lungu.
Delegarea de gestiune prin concesiune a serviciului de iluminat public al municipiului Suceava este cuprinsă din servicii de întreținere, revizii și reparații 1.200.000 lei/an (fără TVA); extindere iluminat public 600.000 lei/an (fără TVA); modernizare sistem de iluminat public 550.000 lei/an (fără TVA).
Prestațiile și lucrările care vor fi asigurate de operatorul desemnat câștigător al licitației sunt: întreținerea–menținerea în starea de funcționare a elementelor aparținând sistemului de iluminat public pentru asigurarea funcționării continue și optime a echipamentelor aferente sistemului de iluminat public prin înlocuirea componentelor dictate de menținerea parametrilor lumino-tehnici și a unui raport optim între acești parametri și consumul de energie electrică; realizarea iluminatului festiv/iluminat festiv de sărbători prin închirierea/achiziționarea, montarea și demontarea echipamentelor (se vor utiliza numai surse cu tehnologie LED (multiled): figurine 3D, 2D, brazi împodobiți cu înălțimea de peste 10 m, plase luminoase, țurțuri luminoși, ghirlande luminoase etc.); montarea/demontarea și asigurarea de asistență tehnică pentru instalațiile electrice necesare în cadrul manifestărilor cultural-artistice din municipiul Suceava; modernizarea și extinderea infrastructurii sistemului de iluminat public – rețea, stâlp, corp, consolă, punct de măsură și control, în baza programelor stabilite de municipiul Suceava.