De ce fugim din fața iubirii

Profesorul Hugo Critchley, director la Școala Medicală din Brighton și Sussex, sugerează că, dacă în copilărie nu suntem ajutați, așa cum ar trebui, să ne înțelegem emoțiile, creierul își creează diverse strategii de adaptare și mecanisme de apărare.

Într-o familie în care un părinte dispare sau pleacă fără prea multe explicații ori un copil este respins de unul sau ambii părinți, este posibil ca acel copil să nu înțeleagă pierderea trăită. Pur și simplu, copilul nu înțelege, dar simte pierderea. El crește dezvoltând o strategie de a renunța prea repede la relații, mai ales dacă simte un semn de respingere sau poate construi o protecție intrând rapid într-o altă relație sau revenindu-și prea repede când se confruntă cu situații de pierdere asemănătoare pentru a nu simți nicio durere.

Acești copii cresc căutând iubirea ca oricine altcineva dar, când se apropie de cineva, corpul lor își amintește durerea cauzată de pierdere și respingere, mecanismele de apărare intră în funcțiune și ei renunță la relație, exact când au mare nevoie de ea. Acestea nu le va permite să iubească sau să dezvolte o relație cu un partener, protejându-i de o altă experiență dureroasă a respingerii. Este important să subliniem aici că strategia adoptată de ei nu se află în mintea conștientă, ci în cea inconștientă. Ceea ce înseamnă că acești copii pot rămâne singuri și la vârsta adultă: exact ceea ce încearcă să evite. Iată un exemplu clar al modului în care intențiile noastre contrazic acțiunile proprii însă, dacă la momentul potrivit, copilul este ajutat pentru a înțelege ceea ce s-a întâmplat cu membrul dispărut al familiei, i se explică motivele absenței acelei persoane și i se permite să își exprime sentimentele și anxietatea, atunci el începe să își înțeleagă emoțiile. În acest caz, copiii își înțeleg emoțiile, se simt în siguranță știind că sentimentele lor sunt firești și pot dezvolta capacitatea de a lăsa această experiență în urmă. Dacă nu, durerea rămâne neatinsă împreună cu frica de a înfrunta durerea. Copii dezvoltă tehnici de apărare cu scopul de a reduce anxietatea și frica.

Un alt exemplu: dacă un părinte dispare brusc fără să își ia rămas bun sau moare brusc, copilul pierde conexiunea foarte repede fără să înțeleagă acest lucru. Separarea definitivă, anxietatea și frica rămân în mintea copilului pentru totdeauna și va dezvolta un mecanism de apărare pentru a evita o nouă durere similară. Astfel de copii devin foarte independenți, renunță la relații atunci când apar conflicte și trec repede la crearea unor noi conexiuni.

O altă formă de protecție este să adune cât mai mulți oameni în jurul lor prin dărnicie: oferă pentru ca oamenii să le fie alături. E posibil să aibă mai mulți parteneri pentru că nu au încredere în nimeni sau pentru că nu cred că cineva i-ar iubi îndeajuns pentru a rămâne cu el.

Putem observa cât de dureroase sunt aceste sentimente și faptul că nu vrem să le trăim din nou, dar ele nu dispar odată cu timpul; de fapt, devin din ce în ce mai puternice.

O clientă care a venit la mine avea un tipar relațional extrem de neobișnuit. Își dorea foarte mult o relație de iubire, dar oricând se apropia cineva de ea, se simțea inabordabilă, iar bărbații nu doreau să fie cu ea. A avut o relație foarte bună cu părinții și nu a trăit sentimentul separării în copilărie. În timp, a menționat că la naștere s-a îmbolnăvit, de aceea a fost luată de lângă mama ei și pusă într-un incubator pentru câteva săptămâni. În această perioadă, mama ei nu prea a putut să o vadă sau să o atingă. Bebeluș fiind, ea a dezvoltat anxietate severă și frică de separare fără capacitatea de a o înțelege. Consecințele se manifestau de fiecare dată când un bărbat iubitor apărea în viața ei. Creierul ei reacționa pentru a o proteja de separare și ea devenea inabordabilă.

Conform cercetărilor din domeniul dezvoltării copilului, un tipar comun observat printre copiii abandonați de un părinte este că ei nu înțeleg ce s-a întâmplat atunci și, în momentul reîntâlnirii cu părintele, ei îl resping evitând să fie respinși din nou. Respingerea persoanei pe care o iubesc foarte mult creează un caracter protector de respingere. În acest caz, strategia de apărare este să respingă pe cel pe care îl iubesc cel mai mult. Acești copii pot crește dorind iubire și relații fericite, dar atunci când simt iubire pentru un partener, aceasta stimulează durerea și frica de abandon. Protecția se poate manifesta prin mânie, critică, respingere sau chiar agresivitate. Evident că partenerul nu înțelege ce se întâmplă și deseori reacționează printr-un mod care consolidează protecția. Acesta este un alt exemplu ce arată clar cum și de ce intențiile noastre ne pot contrazice comportamentul.

Psiholog Mihai Moisoiu

Tel. 0753937223

www.mihaimoisoiu.ro

E-mail: mmmoisoiu@gmail.com