Profesorul univ. dr. Ștefan Purici, prorector al Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava, este infectat cu noul coronavirus. Acesta are o formă ușoară a bolii și se află în izolare la domiciliu. Tot cu SARS-CoV-2 a fost diagnosticată și soția cadrului universitar, și în acest caz fiind vorba de o formă ușoară a infecției.
Prorectorul Ștefan Purici a precizat că nu știe de unde a contractat boala, iar singurele simptome au fost cele de tuse.
”Toate cursurile de la Universitate le-am susținut online și nu am intrat în contact fizic cu studenții. De asemenea, pe la birou am trecut extrem de rar, așa încât nu cred că ar putea fi vreo problemă”, a precizat profesorul univ. dr. Ștefan Purici.
Acesta a mai adăugat că a primit tratament la domiciliu și se află în izolare acasă, împreună cu soția.
Ștefan Purici este primul cadru universitar confirmat cu Covid-19, dar având în vedere faptul că multe din cursuri se derulează online pericolul de răspândire a bolii este destul de scăzut. De altfel, nici numărul studenților confirmați cu SARS-CoV-2 nu este prea mare, așa încât situația pare sub control.