Președintele Consiliului Județean și al PNL Suceava, Gheorghe Flutur, și-a exprimat regretul față de trecerea la cele veşnice a doctorului Cristian Irimie. Gheorghe Flutur a precizat că dr. Cristian Irimie a fost un om deosebit, un specialist desăvârșit în domeniul medical și administrativ și un bun coleg liberal.
„Dr. Cristian Irimie a fost o personalitate care s-a implicat în mari proiecte ale sistemului sanitar sucevean și românesc. A deținut funcții importante în sistemul sanitar din România, fiind secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătății, a fost consilier județean și consilier local al PNL Suceava”, a spus Gheorghe Flutur.
Mai mult, șeful administrației județene a subliniat faptul că dr. Cristian Irimie este omul împreună cu care a început marile proiecte de modernizare și dezvoltare a Spitalului Județean Suceava.
„Implicat în orice moment în sprijinul comunității, dr. Cristian Irimie a fost un sprijin și în timpul pandemiei, un om echilibrat și aplicat în mesajele publice și în tot ceea ce a făcut. Trecerea la cele veşnice a dr. Cristian Irimie este o grea pierdere pentru întreaga comunitate medicală, pentru întreaga comunitate suceveană”, a spus Gheorghe Flutur.