Polițiștii de la Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava au acționat, joi, în municipiul Rădăuți, unde aveau date despre două autoturisme care transportau țigări de contrabandă. În jurul orei 15.00, polițiștii au făcut semnal de oprire celor doi șoferi vizați, care au abandonat autoturismele cu cheile în contact şi au fugit pe străzile din împrejurimi.
Mașinile au fost transportate la sediul Sectorului de Poliție de Frontieră, unde, în urma inventarierii, a rezultat că transportau cantitatea de 1.699 pachete țigări.
Ţigările, în valoare de aproape 20.000 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar cele două autoturisme – estimate la o valoare de 20.000 lei – au fost indisponibilizate la sediul instituţiei.
”În cauză se fac verificări în vederea depistării persoanelor implicate, cercetările fiind desfășurate sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, la finalizare luându-se măsurile legale ce se impun”, se arată într-un comunicat al polițiștilor de frontieră.