Solicitate intens de ani de zile de sindicaliștii din poliție, camerele audio-video de tip „body cam”, care vor fi ataşate la uniformele poliţiştilor în timpul serviciului, au ajuns de câteva zile și în dotarea polițiștilor suceveni.
161 de astfel de camere au fost distribuite structurilor de poliție ale Inspectoratului de Poliție Județean Suceava. Intenția mai marilor din poliție este ca fiecare echipaj rutier ori de ordine publică să aibă câte o astfel de cameră. Pentru asta, mai e nevoie de o tranșă de camere, însă oricum cele 161 de camere deja distribuite vor ajunge, câte 2-3, la fiecare secție rurală de poliție.
Aceste camere sunt considerate o „armă” esenţială care să îi ajute pe polițiști atunci când sunt victimele unor agresiuni verbale sau fizice ori când sunt acuzaţi de fel de fel de abuzuri. În plus, polițiștii spun că din practică s-au convins că existența acestor camere are un efect clar descurajator pentru un posibil agresor, ceea ce va duce la scăderea numărului de fapte de ultraj.
Pe de altă parte, polițiștii vor fi nevoiți și ei să fie mult mai atenți la cum pun problema atunci când intervin la evenimente, ce limbaj și abordare au etc., ceea ce până la urmă este tot în avantajul cetățeanului de bună-credință.
Caz concret care a demonstrat importanța unei astfel de camere
Sunt poliţişti suceveni care folosesc de ani de zile astfel de camere video corporale, achiziţionate din banii proprii.
Monitorul de Suceava a scris acum câteva luni de cazul şefului Postului de Poliţie Păltinoasa, Vasile Grumăzescu, care în lunga sa carieră de poliţist a fost victimă a mai multor infracţiuni de ultraj.
El avea camera în funcţiune şi în seara zilei de 30 decembrie 2018, când acţiona, alături de încă doi colegi, pe raza satului Capu Codrului, comuna Păltinoasa.
Atunci, Grumăzescu a fost lovit în faţă, suferind o fractură de piramidă nazală, fiind lovit totodată şi cu o scândură în zona capului. Grumăzescu era însoţit de o tânără agentă, colega de la Postul Păltinoasa, plus încă un poliţist de la Postul de Poliţie Valea Moldovei. Poliţista a fost şi ea lovită în timpul scandalului.
Lovit şi pus în mare dificultate, şeful de post a scos pistolul şi a executat opt focuri de armă. Şapte au fost trase în plan vertical şi abia al optulea spre unul dintre atacatori.
În urma procesului, cei doi agresori au primit câte 5 ani şi 2 luni de închisoare cu executare. Imaginile surprinse de camera corporală au ajutat mult pentru a susține ceea ce a declarat polițistul în fața procurorului de caz și a instanței de judecată.
„Acele imagini au contat decisiv, deşi erau filmate cu o cameră personală instanţa a acceptat proba fără probleme. Martorii au fost evazivi, inculpaţii nu recunoşteau nimic, dacă nu aveam camera ar fi fost foarte greu”, a relatat şeful de post la vremea respectivă.
Vasile Grumăzescu este și liderul din Suceava al Sindicatului Național al Agenților de Poliție (SNAP), care a cerut susținut în ultimii ani aceste dotări care să-i ajute pe polițiști, dar și să le facă până la urmă intervenția mai transparentă.