Procurorii de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), Serviciul Teritorial Suceava, au trimis recent în instanță un dosar penal privind un sucevean și doi botoșăneni acuzați că au făcut parte dintr-o rețea de trafic de migranți. Suceveanul va fi judecat pentru un noian de infracțiuni, printre ele contrabandă, dar și ”fals în înscrisuri sub semnătură privată” și ”influențarea declarațiilor”. Ce atrage atenția în mod deosebit în cazul lui Mihai Andrei Cioraru, în vârstă de 40 de ani, din municipiul Suceava, este că acesta a încercat să recupereze de sub sechestru o mașină cu care fusese prins în trafic, în timp ce transporta țigări de contrabandă. Modul în care a încercat nu poate fi catalogat neapărat drept foarte ingenios, însă cert este că acesta a dat dovadă de mult tupeu în această acțiune eșuată.
Prins în timp ce transporta 1.100 de pachete de țigări. Mașina, ridicată la ”pachet” cu țigările
Mihai Andrei Cioraru a fost trimis în judecată în lipsă, sub acuzația că în perioada martie-aprilie 2015 a sprijinit un grup infracțional care a acționat în mod coordonat, în special pe linia traficului de migranți, dar și a contrabandei cu țigări.
Ne oprim însă întâi la povestea legată de contrabandă și de încercare de recuperare a mașinii.
Procurorii au date certe că în aceeași perioadă în care a transportat migranți pe teritoriul României același Mihai Andrei Cioraru a deținut și depozitat în locuința sa cantitatea de 2.000 de pachete de țigări de contrabandă.
În decembrie 2015, suceveanul a fost prins și în trafic, la Negostina, la volanul unui VW Golf, în timp ce transporta cantitatea de 1.100 de pachete de țigări ucrainene cu timbru de accizare emis de autoritățile ucrainene, fără a deține documente justificative. Conform procedurii standard, organele de poliție au confiscat țigările și au ridicat în vederea confiscării și mașina.
Contractul de vânzare-cumpărare care spera să-l ajute să-și recapete mașina
Rămas fără mașină, suceveanul a găsit un bărbat căruia i-a promis că îi va da 1.000 de euro dacă va susține că respectiva mașina îi aparține lui și va solicita în scris, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți (unde era înregistrat atunci dosarul), restituirea autoturismului.
Drept dovadă, la Parchetul Rădăuți a fost depus un contract de vânzare-cumpărare care arăta că mașina ar fi fost vândută de Cioraru cu trei zile înainte de a fi prins în trafic. Povestea era că proprietarul din acte doar i-a împrumutat mașina inculpatului, pentru a face un transport de persoane. În acest mod, proprietarul din acte al mașinii putea solicita restituirea ei, pentru că era bunul său.
Procurorii au stabilit, fără dubiu, că Cioraru, în scopul de a reintra în posesia autoturismului VW Golf, i-a înmânat complicelui un contract de vânzare-cumpărare completat în fals și antedatat, determinându-l să semneze la rubrica cumpărător, după care acesta l-a anexat în xerocopii la cererile de restituire depuse la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți.
Complicele-martor a pretins că autoturismul îi aparține, inclusiv în fața procurorului care l-a audiat.
În urma acestor fapte, suceveanul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de ”contrabandă”, ”influențarea declarațiilor” și ”fals în înscrisuri sub semnătură privată”.
Asiaticii transportați de la Suceava la Oradea, pentru 200 de dolari de transport
Mihai Andrei Cioraru va fi judecat și pentru că, împreună cu Marius-Constatin Stoian și Daniel Stoian, ambii din Botoșani, ar fi acționat pentru a transporta pe teritoriul României migranți asiatici.
Migranți originari din țările Asiei Centrale și de Sud, care nu îndeplineau condițiile necesare pentru a intra legal în Uniunea Europeană, erau introduși ilegal în România, peste frontiera verde, fie din Bulgaria, fie din Ucraina, în România, de unde erau preluați și transportați până aproape de frontiera cu Ungaria, mai precis până la Oradea.
Rolul suceveanului, susțin procurorii DIICOT, era de a transporta migranții, prin preluarea lor din apropierea frontierei cu Ucraina și transportarea lor, cu mașina, până la Oradea.
Anchetatorii au date că suceveanul a transportat patru grupuri, formate dintr-un total de zece persoane.
De exemplu, un grup de trei migranți, preluați de sucevean de la doi complici din Botoșani, a fost transportat din stația de taxi de lângă Autogara Suceava și până la gara CFR Oradea, conta sumei de 200 de dolari.
Cam pe aici se învârtea suma pe care o primea suceveanul pentru a transporta migranții dintr-un capăt în altul al țării.
Pentru aceste presupuse fapte, inculpatul a fost pus sub acuzare și pentru comiterea infracțiunilor de ”constituire a unui grup infracțional organizat” și ”trafic de migranți”.
Dosarul în care vor fi judecați Mihai-Andrei Cioraru și cei doi botoșăneni a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Suceava.
Inculpații se bucură de prezumția de nevinovăție până la o decizie definitivă a instanțelor de judecată.