Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Plecarea dintre noi a profesorului Renato Tronciu, directorul celui mai mare colegiu din Suceava, cu 1.600 de elevi, a lăsat un gol în inimile a mii de oameni care l-au cunoscut, au lucrat alături de el sau i-au fost elevi.
Marcați de dispariția sa prematură, din cauza temutului COVID-19, cu care se lupta de aproape o lună de zile, foști elevi au ținut să-i transmită un ultim omagiu, să arate că el este și va fi viu în memoria lor, datorită calităților sale.
“Omagiul unui fost licean” - Emanuel Iavorenciuc, scriitor
“Pot să vă spun că am reușit cu foarte mare greutate să mă adun, dar am făcut-o pentru a scrie aceste câteva gânduri. Vestea cutremurătoare am primit-o în această dimineață și nici bine nu mă trezisem. De ceva timp, tot încerc să înțeleg ce se întâmplă în jurul nostru, iar acum am aflat acest lucru care m-a izbit cumplit.
Cred că nu ne putem da seama de proporțiile acestei plăgi care s-a abătut asupra omenirii, decât doar dacă cei apropiați luptă zi de zi și noapte de noapte cu aceasta. Citeam Interviurile domnului director și profesor Renato Tronciu, stâlpul Colegiului Național <Mihai Eminescu> din Suceava și locul care m-a făcut să cred că pot ajunge un om mare, leagănul meu, și îmi răsună în cap un singur cuvânt: <Testați-vă!> Consider că acesta a fost un apel către noi, cei care ne aflăm încă pe baricade și pe fronturile vieții, să privim cu și mai multă conștiinciozitate lucrurile care se petrec în jurul nostru și să nu fim ignoranți. Pentru că dacă vom fi ignoranți, nu vom înțelege niciodată ce se întâmplă cu adevărat în proximitatea noastră.
Pe domnul director și profesor Renato Tronciu mi-l amintesc cu o deosebită claritate. Mai ales în privința masivității, în special morale de care a dat dovadă de când mă știu în acel liceu de suflet, din clasa a IX-a și până în clasa a XII-a. Mereu atent, întotdeauna cu ochii pe noi, nu ne inspira niciodată teamă. Ba chiar și simpla prezență era constructivă pentru noi toți. Cu domnul director și profesor am avut foarte multe tangențe pe parcursul liceului. Îmi amintesc de grija pe care o manifesta întotdeauna, ca totul să decurgă într-un mod ireproșabil la Balurile Bobocilor și nu numai. Era atent cu momentele, reprezentațiile de pe scena Casei de Cultură din Suceava și-mi amintesc atât de clar când era numai cu telefonul la ureche, dând apeluri în stânga și în dreapta ca totul să meargă fără cusur, impecabil și ireproșabil. Acțiunile îi reflectau personalitatea.
Îmi vin în minte o sumedenie de momente frumoase, acompaniate de zâmbetul dumnealui atât de larg și atât de liniștitor. O situație aș dori neapărat să o exemplific. Dumnealui a fost atât de deschis atunci când l-am înștiințat cu privire la reprezentațiile scenice pe care le voi avea cu trupa New Talent's, încât a făcut în așa fel încât să-i scutească pe liceeni de cursurile de după-amiază și să vină la teatru. Da. Să vină absolut toți la reprezentațiile noastre. Îi aducea la teatru, în condițiile în care <teatrele și cinematografele se închide>. Dar nu vreau să pătez acest omagiu cu astfel de aspecte profane”.
El i-a transmis un mesaj și fiului profesorului, Edi - “vreau să te asigur că toți cei care l-au cunoscut și l-au iubit vor fi cu sufletul alături de tine pentru a trece peste această pierdere cumplită. Și-mi doresc să îți fiu alături și atunci când i se aduce ultimul omagiu”, dar și soției regretatului profesor, Anca Maria Tronciu - “vă doresc să fiți puternică!”.
“Drum lin, domn director!” - Ștefan Tărăboanță, artist
“În vara lui 2016, după examenul de capacitate, taică-miu intră în biroul unui vechi prieten.
<Vezi că vei avea de furcă cu băiatul ăsta!>. Și a avut dreptate.
Patru ani mi-a călăuzit pașii maturizării, dându-mi indicații precise fie de pe scaunul din biroul lui, în care intram mereu cu o problemă și din care ieșeam întotdeauna cu o rezolvare, fie de pe rândul din mijloc al Casei de Cultură, înaintea unui bal.
A fost, fără îndoială, un model pentru mine. Un fin cunoscător de artă, un orator remarcabil, un lider în adevăratul sens al cuvântului, făcând mereu o glumă bună pentru a detensiona situația după ore de ședințe. Doar primii doi ani mi-a fost director, următorii doi mi-a fost ca un tată care mereu, când ni se părea că o fundătură se ivește în proiectele noastre, întreba <cum putem să îi ajutăm pe copiii ăștia?> Și mereu ne ajuta.
La finalul liceului mi-a promis că după ce se termină pandemia ne vom reîntâlni și vom depăna toate amintirile din cei 4 ani, dar soarta a decis ca asta să fie singura promisiune pe care nu și-a putut-o ține.
Condoleanțe familiei și apropiaților, să aveți putere să treceți peste momentele astea critice! Drum lin, domn director! Semnat, <copilu'>”.
