Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 10 oct 2020 - Anul XXV, nr. 239 (7544)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7742 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Decizie

Judecătorii au invalidat mandatul primarului din Vicovu de Sus

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Judecătoria Rădăuți a respins cererea de validare a primarului orașului Vicovu de Sus, Gheorghe Schipor, în urma alegerilor de pe 27 septembrie. Practic, deși la număr de voturi a câștigat clar un nou mandat, Gheorghe Schipor riscă să fie invalidat, iar alegerile să fie anulate și reluate. De fapt a fost deja invalidat, doar că sentința Judecătoriei Rădăuți poate fi atacată cu apel, nefiind definitivă.  

Problemele lui Schipor i se trag de la o condamnare pentru un accident mortal.

Curtea de Apel Suceava l-a condamnat recent pe Gheorghe Schipor la 1 an și 10 luni cu suspendare, cu un termen de încercare de 3 ani și 10 luni. Judecătorii i-au impus mai multe obligații și restricții, se pare legate inclusiv de exercitarea unei funcții publice.

El a fost condamnat definitiv în 2020 pentru un accident produs tocmai în aprilie 2009. Iniţial, pentru acel accident mortal a fost trimis în judecată un alt şofer, care a fost de multă vreme şi condamnat.

Ancheta a fost redeschisă de procurorii superiori, iar dosarul a trecut pe la mai mulţi procurori, pentru ca în cele din urmă să fie preluat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava. În cele din urmă, în vara anului trecut, inculpatul Gheorghe Schipor a fost trimis în judecată pentru ucidere în culpă.

Pe 4 aprilie 2009, Gheorghe Schipor circula la volanul unui Mercedes E Classe, pe E85, de la Rădăuţi spre Suceava. În apropiere de Dănila, Gheorghe Schipor a intrat în depăşirea unei Dacii Papuc, la volanul căreia se afla Aurel Cioată, în vârstă de 63 de ani, din Dorneşti. Conform variantei primarului, şoferul Daciei staţiona şi a virat brusc la stânga, ieşindu-i în faţă. A urmat un impact în urma căruia Dacia a fost proiectată în afara şoselei. Dacă şoferul a scăpat cu viaţă, Viorica Hubca, de 59 de ani, din Dorneşti, pasageră, a fost aruncată din Dacia Papuc şi a murit aproape instantaneu.

Cert este că judecătorii au stabili că Schipor are și el parte din vină pentru accident și l-au condamnat. Mai mult, acesta primise chiar închisoare cu executare la prima instanță.

În aprilie 2009, când a fost implicat în accidentul mortal de la Dănila, primarul Gheorghe Schipor abia îşi recăpătase permisul de conducere, după ce fusese condamnat la un an de închisoare cu suspendare, tot pentru un accident rutier.

Pe 5 martie 2006, maşina condusă de Gheorghe Schipor, un Opel Vectra, a derapat şi a ajuns într-un arbore de pe marginea drumului european 85, în zona localităţii Pătrăuţi.

În urma impactului violent cu pomul, unul dintre pasageri, Constantin Breabăn, de 24 de ani, aflat pe bancheta din spate, a suferit mai multe leziuni care i-au provocat moartea.

Pentru ucidere din culpă, primarul din Vicovu de Sus a fost condamnat la un an cu suspendare şi permisul i-a fost anulat. Ulterior condamnării, Gheorghe Schipor a susţinut din nou examenul pentru obţinerea permisului auto şi a fost declarat admis.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Judecătorii au invalidat mandatul primarului din Vicovu de Sus.
 Vizualizări articol: 3211 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Judecătorii au invalidat mandatul primarului din Vicovu de Sus5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei