Un preșcolar și un cadru didactic au fost confirmați, în weekend, cu Covid-19. Purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Suceava, Gabriela Băncilă, a declarat că sâmbătă, 3 octombrie, a fost confirmat pozitiv la coronavirus un preșcolar de la Grădinița cu Program Prelungit din Gura Humorului.
Tatăl era deja confirmat pozitiv, iar copilul împreună cu mama erau carantinați la domiciliu. Ei au făcut febră și au fost nevoiți să se interneze în spital. Duminică, 4 octombrie, conform Gabrielei Băncilă, s-a înregistrat un singur cadru didactic cu coronavirus, profesor de la Școala Gimnazială „Al. I. Cuza” Fălticeni, izolat la domiciliu. Ultima zi de școală a cadrului didactic înainte de îmbolnăvire a fost 25 septembrie. Trei persoane din familia acestuia sunt carantinate la domiciliu. „La școală s-au respectat măsurile de siguranță, distanțarea socială și purtatul măștii de protecție. Școala funcționează pe scenariul hibrid”, a completat Gabriela Băncilă.
Vă reamintim că trei studenți și patru cadre didactice au fost confirmați, vineri, cu Covid-19.Purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Suceava, Gabriela Băncilă, a declarat că au fost confirmați pozitivi cu coronavirus o studentă de la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, o studentă la o facultate din Cluj, ambele asimptomatice, testate în vederea cazării la cămin și aflate acum în izolare la domiciliu, și un student la Facultatea de Poliție, simptomatic, care a fost îndreptat spre Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava pentru internare. Gabriela Băncilă a declarat că studentul se afla în practică la Fălticeni și era în izolare la domiciliu, după ce mama sa a fost confirmată pozitivă cu coronavirus. În nici unul dintre cele trei cazuri nu sunt contacți direcți la unitățile de învățământ.La cadre didactice, tot vineri, au primit confirmarea infecției cu SARS-CoV-2 o învățătoare de la Şcoala Gimnazială Nr. 1 "Iulian Vesper" Horodnic de Sus, o educatoare de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, o profesoară de la Liceul „Ion Nistor” Vicovu de Sus și o profesoară de la Universitatea ”Ștefan cel Mare” Suceava.