Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Diana e studentă la Management, a fost desemnată “Voluntarul Anului” la Sibiu, în 2017, iar anul trecut a coordonat la un singur eveniment 600 de voluntari
“Nu mi-a fost niciodată frică de munca fizică sau să mi se pară greu. Tata mi-a spus că trebuia să fiu băiat...”
O fată conducând mocănița cu 12 vagoane pline de turiști din țară și străinătate. O imagine pe care am văzut-o acum două duminici la Moldovița, într-o frumoasă după-amiază de septembrie.
Am revenit câteva zile mai târziu, de data aceasta în interes de serviciu, pentru a afla și spune mai departe povestea Dianei Niță, tânăra în vârstă de 23 de ani care aproape o săptămână a transportat mii de turiști pe traseul mocăniței.
Diana este din Cornățel, județul Sibiu, studentă la Management, iar în 2017 a fost desemnată Voluntarul Anului la Gala Tineretului Sibian. Lucrează în cadrul Fundației Comunitare Sibiu și este implicată în foarte multe evenimente. Anul trecut, de exemplu, a coordonat 600 de voluntari la unul dintre cele mai mari evenimente de strângere de fonduri din țară, Maratonul Internațional Sibiu.
Cum A Ajuns Să Conducă Mocănița? Hai să-ți spun...
Era într-o zi de marți când am ajuns la Moldovița, în jur de ora 12.30, cunoscând faptul că în acea zi mocănița circula doar o singură dată, de la ora 14.00 (programul mocăniței, aici).
Diana era în fața casei de bilete, cu nea Nelu (Ioan Popescu), mâna dreaptă a lui Georg Hocevar, austriacul care în 2005 a pus din nou pe șine mocănița de la Moldovița, ajunsă în mare parte la fier vechi, după ce aproape un secol a fost folosită la transportul buștenilor din pădure (la finalul acestui material, găsiți un link cu reportajul video despre povestea mocăniței și a austriacului care a repus pe șine mocănița).
Cum știam că în curând vor apărea și turiștii, ne-am instalat repede într-unul din vagoanele recondiționate ale mocăniței, am dat drumul la camere și am ascultat povestea Dianei.
De aproximativ cinci ani s-a molipsit de mocăniță, după ce în localitatea ei natală s-a refăcut linia de cale ferată îngustă.
Avea 17 ani când s-a oferit să ajute mai mulți voluntari care lucrau la un pod de cale ferată pentru mocăniță. Peste câteva luni, mocănița circula din nou pe Valea Hârtibaciului, județul Sibiu, cu plecare chiar din gara din Cornățel. Iar Diana a rămas și este în continuare unul dintre voluntarii cei mai implicați.
Pasiunea ei a ajuns până într-acolo încât îi ruga pe mecanicii care veneau la cursele ocazionale organizate la Cornățel să o învețe cât mai multe despre mocăniță. În urmă cu câteva săptămâni l-a cunoscut pe Georg Hocevar, iar acesta din urmă i-a propus Dianei să învețe meserie de la unul dintre cei mai experimentați mecanici de locomotive cu aburi, nea Nelu. Și pe una dintre mocănițele cu cel mai mare aflux de turiști din România, cea de la Moldovița.
“Eu nu am văzut o fată cu atâta curaj. În prima zi, i-am arătat toate comenzile la locomotivă, ea știa câte ceva și de la Cornățel, și i-am arătat și traseul. A doua zi, duminică, am avut un tren de 12 vagoane, și ea a condus tot trenul.... Am rămas impresionat. Sunt bărbați care nu se prind atât de repede să conducă așa un tren”, îmi mărturisea nea Nelu.
Ioan Popescu a lucrat la Căile Ferate Forestiere din 1980, pe vremea când mocănițele erau folosite la transportul buștenilor și nu al turiștilor.
Credea că le-a văzut pe toate, până acum aproximativ două săptămâni, când Diana a ajuns la Moldovița.
Ea 23 de ani, el 82. “Nici În Filme Nu Vezi Așa Ceva”
Ora 14.00. Vasilică, unul dintre ajutoarele de nădejde ale lui nea Nelu, ridică paleta cu bulina verde prin care îi arată mecanicului că poate pleca. Un șuierat lung și mocănița se pune în mișcare.
În locomotivă sunt doi mecanici. Diana și nea Costică (Constantin Lupu). Ea, 23 de ani, el, 82 de ani. Nea Costică confirmă spusele colegului său, Ioan Popescu: “ La cei 82 de ani ai mei, nu mă gândeam că am să văd vreodată o tânără conducând o locomotivă cu aburi! Nici în filme nu vezi așa ceva”, râde nea Costică.
La capăt de linie: bulz cu cârnăciori de mistreț, sărmăluțe, tocăniță, fasole cu afumătură…
Mocănița înaintează ușor prin sat, iar turiștii au timp să se bucure de fiecare imagine a satului bucovinean, cu gospodării frumoase, localnici care muncesc prin curte ori prin grădini, cu copii sau bătrâni care îți fac cu mâna din pridvorul casei ori alții care te salută de la crâșmă, cu garduri din lemn care delimitează proprietățile pe dealuri, cu peisaje unul și unul, cu fel de fel de orătănii și animale domestice, care pasc nestingherite de trecerea mocăniței. Chiar și imaginea gaterului pe lângă care trece mocănița face parte, ne place sau nu, din această imagine necosmetizată a Bucovinei.
Între timp, în locomotiva alimentată cu lemne și cărbuni, Diana și nea Costică au grijă ca drumul să fie unul cât mai plăcut pentru turiștii din vagoanele mocăniței.
Drumul dus durează o oră, iar la capăt de linie, la Argel, e o pauză de 40-45 de minute, turiștii fiind întâmpinați cu tot felul de preparate tradiționale, comercializate la mai multe căbănuțe din lemn.
Pe Ionuț Haucă îl știu de aproape 15 ani și l-am găsit de fiecare dată când am mers cu mocănița la capăt de linie, așteptându-și turiștii cu grătarul aprins și o grămadă de oale aburinde: de la bulz cu cârnăciori de mistreț, sărmăluțe, tocăniță, fasole cu afumătură, păstrăv la grătar la prăjituri de casă și plăcinte poale-n brâu.
De vorbă, în locomotivă, printre cărbuni și lemne
În timp ce turiștii iau masa în restaurantul în aer liber de la capăt de linie, locomotiva cu aburi este și ea alimentată cu apă și pregătită pentru drumul de întoarcere.
Locomotiva este mutată în capătul celălalt al mocăniței și urmează alte aproximativ 60 de minute în care ai timp și de admirat peisaje (nu te gândi că le-ai văzut pe toate la dus) și de strâns partenerul/partenera/copilul/părintele în brațe 
și de făcut fotografii pentru Facebook ori Instagram.
Eu am preferat să merg în locomotivă, printre cărbuni și lemne, alături de nea Costică și Diana.
„Am ajuns aici vineri seara (n.r. -pe 18 septembrie) și de sâmbătă conduc încontinuu trenuri... oamenii sunt foarte drăguți și-mi explică și mă învață. De obicei ajut și la remizat, să băgăm apă, să ungem și așa mai departe, iar azi dimineață am fost cu băieții la schimbat traverse.
Păi și nu e greu pentru o fată?, întreb eu.
Este, dar mie îmi place foarte mult și atunci când faci ceva cu plăcere nu ți se pare greu.
Ce făceai înainte?
Chestii tehnice în nici un caz (râde). Făceam foarte mult voluntariat, eram încă în liceu, când am început să fac voluntariat la mocăniță la Sibiu eram în clasa a XII-a și făceam voluntariat pe la diferite evenimente. Între timp am devenit coordonator de voluntari pentru mai multe evenimente din Sibiu și nu mi-a fost niciodată frică de munca fizică sau să mi se pară greu. Tata mi-a spus că trebuia să fiu băiat...
Cum ți se pare la Moldovița?
Sunt pentru prima oară aici. Îmi place foarte mult, zona este superbă și oamenii sunt foarte primitori și dornici să te ajute și să te învețe. O să revin aici cu drag de fiecare dată...
Acum două duminici, pe 27 septembrie, Diana Niță s-a întors la Sibiu. A plecat cu o valiză întreagă de amintiri frumoase și a lăsat în urma ei o poveste pe care, atât cât m-am priceput, am scris-o în aceste rânduri...
Reportajul despre povestea Mocăniței de la Moldovița aici (material difuzat în cadrul Galei Top 10 Suceveni).
Foto: Ema Motrescu
