Un tânăr de numai 18 ani a fost urmărit și tâlhărit pe o stradă din Fălticeni, iar autorii au fost prinși câteva zile mai târziu. S-a întâmplat în noaptea de vineri spre sâmbătă, când victima mergea pe o stradă din apropierea Gării din Fălticeni. La un moment dat, tânărul a observat că este urmărit și a început să alerge sperând că va scăpa. Nu a reușit să ajungă prea departe, pentru că unul dintre urmăritori i-a pus piedică, iar mai apoi a devenit un sac de box pentru agresori. Pus la pământ, tânărul a fost lovit cu pumnii și picioarele, iar cei doi i-au luat portofelul în care erau documente și 20 de lei, un telefon mobil și un lănțișor de aur cu cruciuliță cu o greutate totală de 9,55 grame.
Agresorii au abandonat apoi victima și au dispărut. Cum aveau nevoie de bani, cei doi s-au gândit să amaneteze lănțișorul la un magazin specializat, iar prinderea lor a devenit apoi doar o chestiune de ore. Polițiștii au aflat astfel că Eduard Varga, de 23 de ani, a fost cel care a amanetat bijuteria și a primit suma de 1.270 de lei, din care o parte i-a fost înmânată colegului de tâlhărie, Iulian-Cătălin Marin, zis ”Coca”, de 18 ani. În cazul lui Eduard Varga a fost emisă ordonanță de reținere pentru o perioadă de 24 de ore pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, iar joi acesta urma să fie dus în fața unui judecător de drepturi și libertăți de la Judecătoria Fălticeni pentru emiterea unui mandat de arestare. În cazul celui de-al doilea individ s-a dispus efectuarea unei expertize psihiatrice, deoarece apărătorii săi au depus la dosar o serie de documente din care rezultă că ar suferi de ceva afecțiuni psihice. În funcție de rezultatul acestei expertize, procurorul de caz va decide ce măsură trebuie luată față de ”Coca”.