Pe 1 octombrie se sărbătorește Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, un prilej bun pentru oricare dintre noi de a face un dar bunicilor, bătrânilor singuri, mai ales celor care sunt în centre sociale.
Sunt 70 de bunici în Căminul pentru persoane vârstnice de la Solca care așteaptă o mângâiere, așteaptă un dar de la noi, cei care îi prețuim și care găsim în fiecare dintre ei o poveste... de cele mai multe ori tristă. De aceea, anul acesta ne putem alătura unei campanii inițiate de prof. Daniela Ceredeev, inspector școlar la IȘJ Suceava, și Centrul pentru Inovație, Voluntariat și Inițiativă Comunitară - Civic Jr, pentru ca împreună să dăm un sens acestei zile de 1 octombrie și să mângâiem niște suflete de multe ori rătăcite în neantul gândurilor și suferințelor trecute. „Alege să fii mângâiere pentru unul dintre cei peste 70 de bunici din acest cămin. Pregătește un dar și împachetează-l frumos ca pentru un suflet drag, căruia vrei să-i faci o nesperată bucurie. Ai grijă, mare grijă, să respecți toate regulile impuse de vremurile acestea atât de încercate. Și dacă nu poți ajunge tu acolo, poți lăsa darul tău copiilor voluntari din Centrul pentru Inovație, Voluntariat și Inițiativă Comunitară - Civic Jr. sau poți să faci o donație în contul RO13 RZBR 0000 0600 1360 0238, CIF: 28568800 și împreună vom oferi o nouă zi de sărbătoare bunicilor de la Solca, alături de daruri pe care le pregătim pentru ei ca-n fiecare an”, a spus inspectorul școlar pentru religie Daniela Ceredeev. Îndemnul ei este acesta: „Priveşte-i cu blândeţe şi drag pe acești bunici şi alege şi tu să fii mângâiere! Oferă un mic dar unui suflet care are nevoie de atenție și de grijă și de ajutor!”. Este de dorit ca bunicii de la Solca să fie mai des vizitați, nu doar de ziua persoanelor vârstnice, deși e bine și atunci. Cât mai mulți oameni care ar vrea să facă un bine și nu au unde, să meargă la bătrânii de la Solca, care au nevoie de mult ajutor.
Mai avem timp să facem parte din povestea bunicilor de la Solca. Mai avem timp să ne facem nouă o bucurie, oferind un mic dar bunicilor uitați în centre sociale. Să nu pierdem această șansă de a ajuta, de a fi suflet lângă suflet, de a fii mângâiere pentru bătrânii singuri și neajutorați.