Ajuns la cea de-a treia ediţie, Festivalul Autumnal de Literatură are un titlu semnificativ pentru perioada pe care o traversăm cu toţii – ”CoronaFall” – şi îşi propune să adune cele mai bune texte şi imagini de la cei care vor să împărtășească prin cuvânt și/sau culoare emoții, sentimente, trăiri din timpul pandemiei și să imagineze lumea de după.Proiectul se adresează tuturor elevilor şi beneficiază de certificare şi parteneriate româno-franceze, iar activităţile se vor desfășura online, în română, engleză şi franceză, pe platformele Zoom, Kahoot, Quizizz și eTwinning, având forme de participare directă şi indirectă. La final, lucrările premiate vor fi publicate într-un volum cu ISBN.
Festivalul demarează în acest an cu o activitate susţinută de Biroul Francez din Suceava şi Centrul de Reuşită Universitară al USV - etapa directă a Concursului CoronaFall.Invitata specială a acestei ediții este scriitoarea Simona Popescu, pe care participanții vor avea şansa de a o întâlni în cadrul unui eveniment care se va desfăşura la mijlocul lunii octombrie.
Cadrele didactice sunt invitate să consulte regulamentul şi să înscrie elevii la etapa directă a Concursului CoronaFall până pe 29 septembrie, completând un formular la următorul link : https://forms.gle/PwkjLnS2oBwfjmaA8
Pentru etapa indirectă pot fi trimise lucrări literare sau artistico-plastice până pe data de 4 octombrie 2020. Lucrările de creaţie plastică trebuie să ilustreze câmpul semantic al pandemiei în literatură.
Cadrele didactice pot participa cu lucrări personale în cadrul Simpozionului Internaţional FALL. Tot în perioada festivalului vor avea loc expozitii, ateliere de scriere creativă şi concursuri pentru elevi de gimnaziu și liceu în domeniul limbilor străine de tip quiz – Fall in love with... și exclusiv pentru clasele din învățământul primar, „Cât de atentomnatic eşti”.
Coordonatorul festivalului este profesorul Adina Maria Popa, iar regulamentul concursului, precum şi celelalte documente ale activităţilor festivalului pot fi descărcate de pe site-ul https://festivalautumnal.wixsite.com/fall. Organizatorii vă invită să apreciaţi şi pagina de Facebook şi să vă alăturaţi grupului de discuţii F.A.L.L.