Un tânăr în vârstă de 27 de ani care s-a urcat băut la volan a scăpat mașina de sub control pe un podeț, autoturismul plonjând în afara drumului, în albia unui pârâu. Tânărul a scăpat fără leziuni, singura sa ”problemă” fiind legată de dosarul penal pe care polițiștii i l-au întocmit.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 1.30, polițiștii de la Secția Rurală Vadu Moldovei au fost sesizați prin 112 că în comuna Drăgușeni o mașină a căzut în albia unui pârâu.
Polițiștii au găsit la fața locului un VW Passat, în albia secată a unui pârâu. Șoferul nu era la mașină, fiind identificat ulterior. Este vorba de un localnic în vârstă de 27 de ani, care a declarat că din cauza neatenției a acroșat cu o roată a mașinii bordura de la marginea asfaltului, moment în care a fost aruncat în afara carosabilului. Tânărul mirosea a alcool, iar etilotestul a indicat concentrația de 0,79 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. El a fost dus de polițiști la Spitalul municipal Fălticeni, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Pe numele tânărului de 27 de ani a fost deschis dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.