Dosarul privind unul dintre cele mai ingenioase furturi comise în ultimii ani în Suceava, sustragerea a două tone de tablă pregătită pentru acoperirea Bisericii „Buna Vestire”, aflată în zona de coborâre dinspre Calea Obcinilor din municipiul Suceava spre Șcheia, pe partea stângă, nu va avea nici un fel de consecințe asupra celor patru inculpați trimiși în judecată. Magistrații de la Judecătoria Suceava au dispus încetarea procesului penal, constatând că toți cei patru inculpați au încheiat un acord de împăcare cu preotul Dimitrie Mihoc. În aceste condiții, cei patru nu vor mai avea nici o răspundere penală, e drept mai fiind un pas de parcurs, ca decizia să rămână definitivă, fapt foarte probabil având în vedere că împăcarea părților este permisă de Codul Penal.
Pentru polițiștii care au muncit la caz situația este frustrantă, singurul avantaj fiind că preoții și-au recuperat probabil în mare parte prejudiciul.
Principalul inculpat din dosar, Vasile Telehoi, a fost arestat preventiv timp de 5 luni în acest dosar.
Judecătoria Suceava a mai stabilit ca cei patru inculpați și persoana vătămată să achite, fiecare, câte 1.720 de lei, sumă reprezentând cheltuieli judiciare din cursul urmăririi penale. Asta pentru că acest caz a fost elucidat de polițiști după o anchetă complicată, care a necesitat costuri importante.
Au dat jos de pe schelele din biserică cele peste 800 de coli de tablă
În luna septembrie a anului trecut, hoţii au pătruns în biserica în construcţie „Buna Vestire”, unde au acționat după un mod de operare complex. Cele peste 800 de coli de tablă erau urcate pe o schelă din interiorul bisericii, de unde au fost date jos de hoţi şi urcate într-o maşină.
Autorii au acţionat cu două maşini, una cu rol de antemergător, urmată de cea care a transportat tabla. Furtul a fost descoperit de preotul paroh Dimitrie Mihoc a doua zi dimineaţă, când a fost sesizată şi poliţia.
Prejudiciul a fost estimat la 130.000 de lei.
Poliţiştii au pornit ancheta de la imaginile video de pe camerele de supraveghere din mai multe puncte, stabilind într-o oarecare măsură traseul celor două maşini. Aceştia au avut se pare încă de la început date că hoţii sunt din zona Cajvana-Marginea.
Cele 814 coli de tablă din cupru au fost depozitate într-o anexă, pe raza comunei Voitinel, iar poliţiştii au reuşit să stabilească la un moment dat acest fapt.
Pe 10 octombrie 2019, după adunarea probatoriului necesar, poliţiştii Serviciilor Investigaţii Criminale, Investigarea Criminalităţii Economice şi Criminalistic, împreună cu lucrătorii poliţiilor Rădăuţi şi Solca, cu sprijinul „mascaţilor” de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale Suceava şi al jandarmilor, au efectuat 10 percheziţii domiciliare, reușind să recupereze aproximativ jumătate din colile de tablă furate.
Poliţiştii au indisponibilizat în urma percheziţiilor şi cele două maşini cu care s-ar fi acţionat la comiterea faptei.
Au fost identificați ca autori ai furtului și trimiși în judecată Vasile Telehoi, în vârstă de 42 de ani, din oraşul Cajvana, Ştefan Bodale, Adrian Olărean, în vârstă de 24 de ani, din comuna Marginea, şi Nicolai-Doru Begean, de 32 de ani, din comuna Voitinel.