Grav accident sâmbătă dimineață, înainte de ora 09.00, în localitatea Pătrăuți, după ce o autoutilitară a intrat în coliziune cu o căruță, acroșând și un autoturism care se deplasa în aceeași direcție. În urma impactului dintre dubă și vehiculul cu tracțiune animală, o femeie și un copil de 8 ani aflați în căruță au fost răniți, rănit ușor fiind și șoferul autoutilitarei. În timpul coliziunii puternice, calul a fost prins sub microbuz, fiind solicitată intervenția pompierilor pentru extragerea acestuia.
Apelul la 112 care solicita intervenția pompierilor a fost primit la 08,50, iar la locul accidentului au ajuns în scurt timp un echipaj de descarcerare însoțit de două ambulanțe SMURD, în sprijinul acestora venind și o ambulață de la Serviciul de Ambulanță Județean. Cele două victime din căruță, femeia și copilul de 8 ani, au fost preluate de echipajele ambulanțelor și transportate la spital cu diverse traumatisme, dar în stare de conștiență. Șoferul microbuzului implicat a refuzat transportul la spital.
În urma intervenției de descarcerare, pompierii au reușit să scoată calul de sub microbuz. Animalul se afla în viață, însă avea răni grave, din această cauză fiind solicitată intervenția unui medic veterinar care urma să hotărască soarta acestuia.
Din cercetările efectuate la fața locului s-a stabilit că Nicolae Toloi, de 23 de ani, din comuna Verești, conducea autoutilitara Mercedes Benz pe DN 2, dinspre Suceava spre Dărmănești. La un moment dat, din cauza nepăstrării distanței regulamentare față de un autoturism VW din fața sa, șoferul a frânat brusc, moment în care a acroșat o căruță ce circula pe partea dreaptă a drumului și în care se aflau femeia și copilul care au fost răniți. În acele împrejurări atelajul hipo a fost proiectat în șanț, iar calul a fost prins sub autovehicul, fiind acroșat în acel moment și autoturismul VW aflat în mișcare în același sens.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Conducătoarea atelajului hipo nu a putut fi testată cu aparatul etilotest din cauza leziunilor suferite. Ulterior li s-au recoltat mostre biologice de sânge la spital, pentru stabilirea alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală pe numele șoferului, despre care s-a stabilit că avea permisul suspendat, pentru săvârşirea infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” şi „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.