Șase persoane, între care și două femei, sunt cercetate în cadrul unui dosar penal de agresiune și distrugere, după ce în urmă cu o săptămână s-au încăierat și s-au lovit reciproc, provocând distrugeri și tulburarea ordinii și liniștii publice în zona unui magazin din Mitocu Dragomirnei.
Evenimentul cercetat s-a petrecut în cursul serii de 8 septembrie la Mitoc, când Călin Marian Catargiu, de 22 de ani, s-a deplasat la un magazin din comună, pentru a-și cumpăra băuturi alcoolice, acest fiind deja în stare de ebrietate. Aici s-au pornit discuții în contradictoriu între tânărul de 22 de ani și proprietarul magazinului, care au degenerat în violență, tânărul lovindu-l pe administrator cu pumnul în zona capului. Cel lovit a reușit să-l scoată din local pe tânărul agresor, care în drum a fost preluat de Veronica Maria Catargiu și Ionel Cuțitar, care l-au liniștit pe tânărul agitat și l-au condus la acasă.
Un echipaj SMURD l-a preluat pe proprietarul magazinului și l-a transportat la spital, aici fiind diagnosticat cu traumatism cranio-facial ușor, contuzie braț drept, mușcătură umană de umărul drept.
Între timp spiritele s-au agitat, la fața locului adunându-se mai multe persoane de etnie romă, majoritatea sub influența băuturilor alcoolice, printre acestea fiind și rude ale persoanelor implicate în conflictul care avusese loc la magazin. Întrucât acestea au început să își adreseze înjurături și amenințări și văzând starea de agitație a acestora, polițiștii au solicitat sprijinul unei grupe de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale, pentru ca situația să nu degenereze. S-a reușit astfel dispersarea participanților la scandal, ulterior formându-se patrule care au supravegheat zona până târziu.
Autorii agresiunilor și distrugerilor, identificați de pe imaginile surprinse de camere video
În urma vizionării imaginilor de pe camerele de supraveghere ale magazinului, a fost stabilit cu exactitate modul în care s-a acționat și cine sunt principalii instigatori și autori ai scandalului.
S-a stabilit astfel că autori direcți ai tulburărilor au fost Ion Cuțitar, Gică Florin Nergheș, Elvira Elena Zlatar și Veronica Maria Catargiu, împreună cu Călin Marian Catargiu și Ion Valentin Cuțitar. În urma înregistrării evenimentului de către Secția de Poliție Rurală Adâncata și a probelor administrate, a fost dispusă extinderea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor de „violare de domiciliu”, „amenințare”, „tulburarea ordinii și liniștii publice” și „distrugere”.
În urma probatoriului adunat împotriva celor 6 persoane, în cursul zilei de miercuri s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de cei 6 suspecți, pentru comiterea infracţiunilor de „lovire sau alte violențe” și „tulburarea ordinii și liniștii publice”, pentru Călin Marian Catargiu, cel care a provocat scandalul, fiind extinse cercetările și asupra infracțiunii de ”distrugere”. Cei șase suspecți au primit ordonanțe de reținere pentru 24 de ore, în cursul zilei de miercuri fiind introduși în arestul IPJ Suceava. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au luat joi decizia cercetării în continuare a celor 6 sub control judiciar, pentru următoarele 60 de zile.