Medicul veterinar Octavian Ilisoi, candidatul ALDE pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, și-a exprimat indignarea vizavi de modul în care autoritățile mai degrabă incompetente din județ au pregătit începerea noului an școlar.
”Semnalul acestui haos din învățământ a venit de la București și a continuat cu succes în teritoriu, iar Suceava nu face excepție de la acest capitol. Nici până la această oră mulți elevi nu știu exact cum vor învăța anul acesta, dacă vor ajunge în bănci sau dacă vor fi nevoiți să se înghesuie câte 5 la telefonul unuia dintre părinți în speranța că vor afla ce a spus dascălul de la o anumită materie. În plus, responsabilitatea acelor tablete mult trâmbițate este pasată acum de Ministerul Educației la Primării, cu promisiunea că undeva într-un viitor neprecizat acei bani vor fi decontați. Primăriile nu au prins aceste sume în buget, așa încât ar trebui să <fure> bani de la investiții cu alte obiective, ceea ce e o nebunie totală”, a spus Octavian Ilisoi.
Președintele ALDE Suceava a adus în discuție și transportul elevilor la școli, acolo unde acestea vor fi deschise fizic.
”Microbuzele școlare ar trebuie să ducă și să aducă elevii de la școală. Ori, în aceste mijloace de transport sunt și pot fi respectate regulile de distanțare socială? Vor fi copiii în siguranță? Sau se vor întoarce acasă și vor îmbolnăvi toată familia? Sunt întrebări la care nu am văzut soluții. Din ceea ce văd, totul se va derula la voia întâmplării, iar apariția unor focare de Covid-19 și carantinarea unor clase sau chiar școli mi se pare inevitabilă. Sper să nu ajungem în această situație critică, dar neputința și lipsa de organizare din partea autorităților care la această oră trebuiau să fie pregătite 100% pentru orice scenariu mă face să fiu sceptic că vom trece cu bine peste următoarele săptămâni”, a concluzionat Octavian Ilisoi.