Universitatea ”Ștefan cel Mare” Suceava a decis să achite contravaloarea testelor Covid pentru studenții care vor locui în căminele instituției. Anunțul a fost făcut de profesor universitar doctor inginer Mihai Dimian, prorectorul USV Suceava, care a menționat că această decizie urmează să fie ratificată în prima ședință de Senat care va avea loc astăzi, 10 septembrie.
Tot în acest for se va discuta și despre scenariile începutului de an universitar, programat pe 5 octombrie, și care se dorește a se derula hibrid, adică unii studenți vor fi prezenți la cursuri, iar ceilalți vor învăța online.
”Capacitatea de cazare în căminele USV este de 1.200 de locuri, iar până acum avem aproximativ 2.000 de cereri, iar dacă se va merge pe scenariul împărțirii studenților în două serii vom putea onora toate solicitările. În ceea ce privește testarea studenților, noi nu îi putem obliga să o facă, dar le punem la dispoziție fondurile necesare”, a arătat prorectorul USV.
În ceea ce privește studenții care vin din Republica Moldova și care ar trebui să stea în izolare timp de 14 zile, prof. univ. dr. ing. Mihai Dimian a spus că nu s-a luat încă o decizie și că foarte multe aspecte vor depinde de ceea ce se va întâmpla în cele trei săptămâni de școală din învățământul preuniversitar.
”În căminele noastre sunt cazați circa 700 de studenți din Republica Moldova, iar până acum nu este foarte clar care sunt regulile care trebuie respectate. Am adresat întrebări atât la Direcția de Sănătate Publică, dar și la Inspectoratul pentru Situații de Urgență și așteptăm să vedem care vor fi concluziile. Am pregătit și 30 de spații de cazare pentru cazul în care vom începe cursurile și vor apărea situații de îmbolnăvire cu Covid”, a mai spus prorectorul USV.