Trei frați minori, orfani de mamă, au fost luați în grija statului după ce tatăl și-a molestat una dintre fiice. Cazul minorilor din Mușenița a ajuns în atenția Protecției Copilului Suceava la începutul acestui an, ca urmare a unei sesizări venite din partea Fundației Casa Creștină pentru Copiii Săraci, din localitatea Petrești, jud. Alba, prin care se aducea la cunoștință personalului instituției sucevene că după vacanța de iarnă cei trei minori nu s-au mai întors la internatul Fundației. La solicitarea Protecției Copilului, reprezentanții serviciului de asistență socială din cadrul primăriei Mușenița au făcut o anchetă socială, în luna februarie 2020, conform căreia „se propune menținerea minorilor în grija tatălui, întrucât nu s-a identificat o situație de risc”.
Minorii,două fete și un băiat,provin dint-o relație de căsătorie. Mama minorilor a decedat în anul 2016 din cauza unei boli cronice care a scăpat de sub control. În urma decesului mamei, minorii au rămas în grija bunicii materne, cu acordul tatălui. Cei trei minori mai au frați majori, care sunt plecați în străinătate.
Fata molestată de propriul tată beneficiază de suport psihoemoțional și terapie post-traumatică
După decesul mamei, cei trei frați au fost înscriși într-un program de întrajutorare al Fundației Casa Creștină pentru Copiii Săraci, din localitatea Petrești, jud. Alba, urmând cursurile școlii din localitatea Petrești, jud. Alba. În timpul vacanțelor, aceștia reveneau la domiciliul bunicii materne.
La sfârșitul vacanței de iarnă din anul curent, după cum ne-au spus reprezentanții Protecției Copilului Suceava, minorii nu au dorit să mai beneficieze de programul Fundației și au decis să locuiască cu tatăl lor, la domiciliul acestuia, declarând că nu vor să se întoarcă nici la domiciliul bunicii materne, deoarece nu se înțeleg cu aceasta.
„Pe 26 august 2020, s-a primit o sesizare din partea poliției, prin care ni s-a adus la cunoștință faptul că una dintre minore ar fi fost agresată sexual, în urma căreia s-a luat decizia plasamentului în regim de urgență. Cei trei minori au fost duși de către poliție în Centrul de Primire Minori în Regim de Urgență Suceava”, a declarat Nadia Crețuleac, directorul executiv al DGASPC Suceava.
Fata molestată de propriul tată beneficiază de suport psihoemoțional și terapie post-traumatică. Pe parcursul ședintelor de consiliere aceasta a manifestat un comportament tipic abuzului (rușine, teamă, prezintă tulburări de somn). Tânăra, care nu a împlinit încă 18 ani, necesită menținerea în programul de terapie post-traumatic pe o perioadă mai lungă. Ceilalți frați vor beneficia de consiliere și suport emoțional.
Pe perioada plasamentului în regim de urgență la Centrul de Primire Minori în Regim de Urgență Suceava se încearcă contactarea rudelor până la gradul IV. În cazul în care nu se vor identifica rude până la gradul IV care să solicite încredințarea minorilor, aceștia vor beneficia de măsura plasamentului la un asistent maternal profesionist.
Tatăl minorilor a fost arestat preventiv de Judecătoria Rădăuți pentru infracțiunea de viol, sub acuzația că și-a violat fiica în vârstă de 17 ani. Inculpatul și-ar fi agresat sexual fiica chiar în noaptea în care a petrecut de ziua lui. Conform unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, în noaptea de 24 spre 25 august, în jurul orei 2.00, fiind la domiciliu, sub influența băuturilor alcoolice, bărbatul s-a deplasat în camera în care se afla fiica sa, care era întinsă pe pat, și a întreținut cu ea relații sexuale normale, prin constrângere. Bărbatul ajuns după gratii se bucură de prezumția de nevinovăție, până la o sentință definitivă a judecătorilor.