Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava organizează, în perioada 3 – 5 septembrie 2020, cea de-a IV-a ediție a Târgului Internațional al Inovării și Educației Creative pentru Tineret, care reunește tineri preocupați de domeniul inventicii și inovării.
Contextul epidemiologic mondial face ca la această ediție să participe peste 100 de tineri din țară și din Republica Moldova într-un format online, structurat în jurul unui nucleu de 35 de persoane care vor activa în universitatea suceveană.
Finanțată prin intermediul proiectului EXCALIBUR (Excelență în Cercetare Avansată, Leadership în Inovare și Brevetare pentru dezvoltarea Universității și a Regiunii), proiect de dezvoltare instituțională și de finanțare a excelenței în CDI, dezvoltarea sistemului național de cercetare-dezvoltare, Subprogramul Performanță instituțională, Planul Național de Cercetare-Dezvoltare și Inovare pentru perioada 2015-2020, manifestarea își propune sprijinirea activității creative a tinerilor și punerea în valoare a acestuia, formarea de deprinderi și abilități în domeniul creativității și inovării, schimbul de experiență la nivel zonal în scopul dezvoltării unui învățământ care să dezvolte potențialului creativ al tinerilor studenți și cercetători.
În prima parte a manifestării va fi organizat un Târg de inventică pentru tinerii studenți și cercetători, la care s-au înscris peste 60 de lucrări din 15 facultăți și centre de cercetare din România și Republica Moldova. Aceste lucrări vor fi prezentate, dezbătute și jurizate.
După cum a spus lectorul univ. dr. Codruș Șerban, de la Serviciul de Relații Publice, Comunicare și Imagine din cadrul Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava, a doua parte a Târgului Internațional constă într-o serie de prezentări pe domeniul inovării, creativității și inventicii, susținute de personalități și cercetători consacrați, reprezentanți ai unor instituții și organizații profesionale de profil. Sunt programate prezentări ale prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin – prorector al Universității Tehnice „Gh. Asachi” Iași, prof. univ. dr. Mihai Dimian – prorector al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, prof. univ. dr. Ion-Ovidiu Pânișoară – Universitatea București – Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Tatiana Radu – șef serviciu în cadrul Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci București, conf. univ. dr. ing. Andrei Sandu - din partea Forumului Inventatorilor Români, prof. univ. dr. ing. Marian Poboroniuc – Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” Iași, șef lucrări dr. ing. Corneliu Birtok Băneasa – inventator Universitatea Tehnică Timișoara, conf. univ. dr. ing. Silviu Mihai Petrișor – inventator Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu.
La edițiile anterioare, manifestarea s-a bucurat de participarea tinerilor din peste 12 țări din Europa și Asia, reunind anual peste 50 de brevete de invenție, evaluate de un juriu național. Salonul de inventică din acest an cuprinde 60 de brevete prezentate de studenți și tineri cercetători din Sibiu, Cluj-Napoca, Deva, Timișoara, Iași, Chișinău și București.