Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din comuna Marginea, care era condamnat definitiv din luna februarie a acestui an la o pedeapsă de 4 ani, o lună și 10 zile de închisoare, pentru trei infracțiuni de conducere fără permis, plus o tâlhărie, a fost identificat de judiciariștii rădăuțeni, în urma exploatării unei informații, marți, în municipiul Rădăuți, în zona parcului central.
Vlăduț Mihai Ciornei este genul de tânăr care a întins la maximum coarda în ceea ce privește situația sa infracțională, iar până la urmă va plăti cu o perioadă lungă de detenție.
În luna septembrie a anului trecut, în două rânduri, la interval de patru zile, polițiștii de la Biroul Rutier Suceava au avut de a face cu un șofer care conducea un Audi A4 înmatriculat în Marea Britanie și care nu a oprit la semnal și a gonit în mai multe direcții, fiind urmărit și înregistrat de radar cu aproximativ 200 de km/h. Acesta a fost urmărit în municipiul Suceava, dar și pe două drumuri naționale.
În urma anchetei polițiștilor și a studierii imaginilor de pe camerele de supraveghere, a fost identificat autoturismul implicat, cu numere de Marea Britanie.
Mergând pe fir, polițiștii au ajuns întâi la un tânăr din Dornești, care însă abia cumpărase mașina, de la un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Marginea. Așa au ajuns polițiștii cu ancheta la Mihai Vlăduț Ciornei, din Marginea. Aceștia au stabilit ulterior cu certitudine că acesta a fost la volan în timpul urmăririlor.
Primul amănunt important stabilit de aceștia a fost că Mihai Ciornei, din Marginea, era condamnat recent de către Judecătoria Cluj, la 2 ani şi 4 luni de zile de închisoare, dar cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunilor de „tâlhărie” şi „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”. S-a întâmplat după ce acesta a furat o mașină, în Cluj, iar proprietarul a încercat să-l oprească. Pentru această faptă tânărul a fost arestat preventiv o perioadă, însă la condamnarea cu suspendare a fost pus în libertate de îndată.
După această condamnare, tânărul din Marginea avea impus un termen de încercare de 4 ani de zile, de care însă nu a ținut cont. Pentru că a comis noi infracțiuni de conducere fără permis în termenul de încercare, tânărul are de executat acum toate pedepsele, care au fost cumulate, cu executarea celei mai grele, plus o treime din celelalte.
În baza condamnării definitive, polițiștii rădăuțeni l-au dus pe tânărul de 21 de ani în Penitenciarul Botoșani, în vederea executării sentinței.