Consiliul Județean Suceava a depus documentația pentru asfaltarea drumului care face legătura între comunele Satu Mare și Grănicești. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur. El a spus că vrea să îi anunțe pe locuitorii din Satu Mare, Milișăuți și Grănicești că instituția pe care o conduce a început demersurile pentru asfaltarea acestui tronson de drum. „Am depus documentația pentru asfaltarea porțiunii de drum care în momentul de față este doar pietruit, drum care leagă Satu Mare de Grănicești. Știu că este o zonă care așteptată să fie modernizată, motiv pentru care Consiliul Județean Suceava a pregătit documentația necesară”, a precizat șeful administrației județene. Gheorghe Flutur a mai adăugat că lucrările de modernizare la drumul Satu Mare – Grănicești vor începe în cursul anului viitor.