Deputatul PSD de Suceava Maricela Cobuz consideră că pensionarii din România continuă să fie ignorați de Guvernul PNL. Maricela Cobuz a amintit că începând de pe 1 septembrie, aproximativ cinci milioane de pensionari ar fi trebuit să beneficieze de creșterea pensiilor cu 40%. „Prin acest refuz, PNL nu respectă drepturile pensionarilor obținute prin lege, iar copiii care reprezintă viitorul sunt ignorați în continuare și nu vor beneficia nici ei de dublarea alocațiilor”, a spus Cobuz. Ea a subliniat că PSD propune ca plan de guvernare creșterea punctului pensie în funcție de inflație, creștere economică și creșterea salariului mediu pe economie, dar și creșterea pensiei minime pentru persoanele care au muncit o viață întreagă și care nu își pot acoperi cheltuielile pentru traiul de zi cu zi.
„Se impune dublarea imediată a alocațiilor pentru copii, așa cum s-a stabilit prin lege. PSD se angajează să acorde o indemnizație de 100% din salariul net pe ultimele 12 luni, pentru creșterea copilului până la 2 ani. Mai mult decât atât, pentru a susține tinerele familii din România, sunt necesare creșterea stimulentului pentru mamele care revin la serviciu înainte de doi ani și acordarea de vouchere pentru copiii înscriși la creșele private”, a declarat deputatul PSD de Suceava. Maricela Cobuz a adăugat că în ceea ce privește sistemul de educație din România, PSD propune acordarea unei indemnizații pentru transport, chirie și rechizite în vederea stimulării elevilor pentru obținerea unor rezultate bune la învățătură și combaterea abandonului școlar.
„Implementarea unui Program Național pentru achiziția de laptopuri, tablete cu abonament la internet, atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice și conectarea instituțiilor școlare la internet va asigura în timpul pandemiei accesul copiilor la o mai bună educație”, a precizat deputatul social-democrat. Maricela Cobuz a mai adăugat că în momentul de față, ”PSD este singurul partid care dorește binele românilor, însă fără o majoritate parlamentară este greu de realizat fiecare obiectiv”.