Doi tineri din Vatra Dornei au fost arestați preventiv pe o perioadă de 30 de zile pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, după ce, ceea ce trebuia să fie o partidă de sex pe bani, a luat ulterior o turnură violentă. Ovidiu Adrian Tescu, o mai veche cunoștință a polițiștilor dorneni, care era sub control judiciar pentru fapte de lovire și tulburare a ordinii și liniștii publice, și Nicoleta Maria Pașcan, sunt cei doi tineri arestați în acest caz, victima lor având vârsta de 55 de ani.
Din cercetările polițiștilor judiciariști dorneni rezultă că la începutul acestei săptămâni, pe 24 august, tânăra arestată, prin intermediul complicelui Tescu, a ajuns în casa unui localnic din Dorna, cu care s-a înțeles să facă sex în schimbul unei sume de bani. ”Surpriza” localnicului a fost însă că nu a vrut ulterior să îi dea banii fetei.
Fata și intermediarul partidei de sex, complicele Tescu, au mers peste bărbat și l-au agresat, în contul datoriei pentru partida de sex. Ulterior, la reconstituirea organizată de polițiști la locul faptei, s-a stabilit că primul care a lovit a fost Tescu, după care tânăra i-a aplicat multiple lovituri bărbatului, cerându-i să plătească pentru serviciile sexuale. Tânăra l-a lovit atât de tare pe bărbat, încât a suferit și ea o serie de leziuni la nivelul mâinilor, au precizat surse judiciare. După agresiune, tânăra a plecat din casă cu aproximativ 150 de lei, o verighetă din aur și carduri ale victimei. Bărbatul în vârstă de 55 de ani a sunat la 112 la scurt timp după agresiune. Polițiștii dorneni s-au mișcat foarte repede, dând de suspecți după aproximativ 10 minute. Banii și bunurile au fost recuperate de la inculpatul Ovidiu Adrian Tescu.
Bărbatul agresat a suferit leziuni serioase prin lovire, având un certificat medico-legal care atestă că are leziuni care necesită 15 zile de îngrijiri medicale. Agresiunea a fost așadar gravă, la fel de gravă fiind și fapta în sine.
Tânăra a fost arestată pentru tâlhărie calificată, în timp ce tânărul pentru complicitate la tâlhărie calificată, însă ancheta este în plină desfășurare, pentru stabilirea întregii activități infracționale și a răspunderii penale.
Ovidiu Adrian Tescu crease destul de multe probleme în ultima perioadă în municipiul stațiune, astfel că această faptă i-a pus ”capac” situației juridice deja delicate. El a fost implicat în ultimii ani în furturi, din boxe de bloc, magazine sau dintr-o discotecă, însă mai recent a trecut și la violențe, după scandaluri provocate la terase din municipiul stațiune.
Polițiștii și procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei au solicitat arestarea preventivă a ambilor, propunerea fiind însușită de magistrații dorneni, care au emis joi, 27 august, mandat de arestare pentru 30 de zile pe numele ambilor.
Cu privire la fapta de tâlhărie, cei doi inculpați se bucură de prezumția de nevinovăție, până la o decizie definitivă a instanțelor de judecată.