Campania „Susținem performanța”, organizată de Protecția Copilului Suceava, a ajuns anul acesta la ediția a III-a, în condiții de organizare diferite. Din 2018, când a fost lansat acest proiect, a crescut simțitor numărul copiilor și tinerilor cu performanțe la învățătură, arte și sport, ceea ce arată faptul că această acțiune a devenit un impuls mobilizator pentru copiii și tinerii din sistemul de protecție, aceștia fiind mai preocupați de viitor, trecând peste toate traumele suferite, cu dorința de a reuși în viață.
Dacă la primele două ediții organizatorii s-au putut întâlni cu copiii, cu sponsorii, iar emoțiile au fost pe măsura performanțelor (deoarece nu cadourile în sine au fost prețioase, ci recunoașterea meritelor), în acest an se continuă campania în condițiile speciale, fără întâlnirea mult așteptată, „dar recunoscând meritele și transmițând toată aprecierea noastră (a sponsorilor și a organizatorilor) celor care ne fac mândri de ei și care își construiesc, pas cu pas, un viitor mai bun, așa cum merită orice copil”.
Perioada de premiere, în a doua jumătate a lunii septembrie
Provocarea lansată de echipa campaniei, de la începutul lunii august, a impus câteva reguli necesare în organizarea acestei acțiuni. La secțiunile arte, sport și învățătură, pentru elevii cu medii între 9.50 și 10, cadourile vor fi personalizate și se vor stabili luând legătura cu copilul sau cu persoana care îl cunoaște cel mai bine pe elev. La secțiunea „învățătură - general”, premiile pot consta în produse pentru toți copiii, în special pentru cei cu medii între 9.00 și 9.50 (rechizite, cărți, jocuri educative, dulciuri etc).
Premiile vor putea fi înmânate personal de către sponsori, fiecărui copil/tânăr la domiciliul acestuia sau la sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava, într-un cadru securizat și respectând regulile de protecție și igienă impuse. Perioada de premiere va avea loc în a doua jumătate a lunii septembrie. Sunt permise fotografiile cu acordul copilului/tânărului și al reprezentantului legal. „Pentru cei care vă doriți să cunoașteți un copil deosebit și să îl felicitați, vă invităm să vă alăturați campaniei noastre. Pentru mai multe detalii, puteți lua legătura cu echipa campaniei (în linkul campaniei găsiți regulamentul și datele de contact ale membrilor echipei)”, a spus directorul executiv al DGASPC Suceava, Nadia Crețuleac. Linkul cu regulamentul, precum și cu secțiunile la care copiii și tinerii sunt performanți îl puteți accesa aici: https://docs.google.com/spreadsheets/d/1YJ0jPTqDPa8cf2w402Gzc2_rHHDedPeBhifwmN4Mi6E/edit#gid=475525799.