După ce a condus autoturismul o bucată de drum, un bărbat mort de beat a uitat unde se află și a oprit autoturismul în mijlocul drumului. Un martor care a văzut ce se petrece a sunat la poliție, două patrule ajungând la fața locului pentru a face cercetări asupra șoferului inconștient.
Incidentul a fost semnalat Secției de Poliție Burdujeni marți seara, în jurul orei 21.50, când prin intermediul unui apel la 112 un bărbat anunța că o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice stă la volanul unui autoturism oprit în mijlocul drumului, pe strada Triajului din municipiul Suceava.
Două patrule din cadrul subunității de poliție s-au deplasat la fața locului, constatând că la volanul unui autoturism Mercedes Benz înmatriculat în Irlanda și oprit în mijlocul drumului se afla Augustin D., în vârstă de 42 de ani, din municipiul Suceava
Bărbatul aflat la volan mirosea a alcool, astfel că polițiștii l-au testat cu etilotestul, care a arătat o concentrație de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pentru recoltarea unor probe care să arate adevărata valoare a alcoolemiei, bărbatul a fost transportat la spital, unde în prezența medicilor și a personalului sanitar a refuzat prelevarea probelor biologice de sânge. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „refuzul de la prelevarea de mostre biologice”.