Șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, a declarat că se gândește din ce în ce mai serios să solicite urgentarea construcției șoselei de centură din Gura Humorului, în condițiile în care în acest oraș se vor finaliza mai multe investiții importante în domeniul turismului, una dintre acestea fiind și parcul hobbiților din zona Ariniș. Gheorghe Flutur a inspectat cu primarul din Gura Humorului, Marius Ursaciuc, stadiul lucrărilor la acest parc, o investiție printr-un proiect european în valoare de peste cinci milioane de euro.
„Cu mare bucurie am venit să văd cum prind contur proiectele europene la Gura Humorului. Plec de aici și mai hotărât să grăbim centura ocolitoare a orașului. Și asta pentru că Gura Humorului va deveni un oraș foarte aglomerat, având în vedere ce s-a construit ca infrastructură turistică”, a spus Flutur. El a adăugat că noul parc ce se amenajează în zona Ariniș va avea și un parc de rulote și corturi, cu o capacitate de peste 300 de autoturisme, cu alei noi, grătare, dar și toalete moderne.
Gheorghe Flutur a adăugat că pe lângă parcul hobbiților va fi amenajat și un parc al fântânilor arteziene. „Va fi și o zonă a fântânilor, cu locuri de agrement, o fântână arteziană la care la anumite ore vor fi spectacole de lumini și sunet. Mai mult, vor fi bărci pentru agrement și sunt convins că întreaga zonă va deveni un loc de vis pentru copii, pentru că vor fi și cel puțin cinci căsuțe ale hobbiților aici, sub pământ, care vor fi animate inteligent, dar și un castel. Astfel, întreaga zonă Ariniș prinde contur, așa cum merită această zonă a Bucovinei. Mă bucur că și investitorii privați s-au gândit la o construcție multifuncțională care va fi deschisă în această locație. Și spun din nou, acesta este argumentul să grăbim centura ocolitoare a orașului Gura Humorului și autostrada Nordului, care să lege această zonă, atât cu Vestul, cât și cu Suceava. Este obligatorie, iar acest lucru se va întâmpla în perioada imediat următoare”, a precizat președintele Consiliului Județean Suceava.
El a ținut să-l felicite pe primarul din Gura Humorului, Marius Ursaciuc, precum și echipa acestuia, pentru că au implementat acest proiect. Gheorghe Flutur a apreciat faptul că pentru turismul din Bucovina se realizează astfel de investiții în infrastructura turistică, el amintind și de faptul că un alt proiect important este și cel de modernizare și redeschidere a fostei tabere Bucșoaia, din orașul Frasin. „În felul acesta mă gândesc că Bucovina va deveni un pol de atracție turistică și mai puternic decât a fost până acum”, a mai spus Gheorghe Flutur.
Prezent alături de acesta, primarul Marius Ursaciuc a precizat că parcul hobbiţilor urmează să fie finalizat în maximum patru săptămâni. „Aici avem o investiție pe infrastructură turistică, un parc dedicat copiilor. Este vorba despre parcul hobbiților, pentru că sunt aceste căsuțe sub pământ, iar în scurt timp o să le vedem pline de viață. Apoi avem un castel, care lipsea orașului Gura Humorului, în care le așteptăm pe cele mai frumoase mici prințese și pe cei mai vajnici mici luptători, care să descopere tainele unui castel. Un castel în care se vor putea bucura de o mulțime de lucruri”, a spus Ursaciuc.
El a adăugat că în acest parc vor fi amenajate și piste de biciclete, însă doar pentru biciclete electrice, foișoare, dar și un labirint verde de 1.300 de metri pătrați. Marius Ursaciuc a arătat că după finalizarea proiectului, parcul Ariniș își va extinde suprafața cu circa 7,5 hectare de spațiu verde.