În septembrie, odată cu începerea anului școlar, mii de elevi din județul Suceava s-ar putea trezi în situația să fie nevoiți să facă orele online, dar să nu aibă dispozitive electronice conectate la internet, cu care să intre în contact cu profesorii.
Tocmai de aceea, Ministerul Educației a achiziționat 250.000 de astfel de dispozitive electronice, cu tot cu conexiunile necesare la internet, pe care să le distribuie elevilor din fiecare județ, în funcție de necesități.
Conform unei estimări a Inspectoratului Școlar Județean Suceava, de luna trecută, necesarul de tablete cu conexiune la internet pentru județ ar fi de aproximativ 9.000.
Potrivit ordinului distribuit deja către inspectoratele județene și din București, de program beneficiază și elevii de cetățenie română care s-au întors pe teritoriul României de la declanșarea pandemiei și care nu au un dispozitiv electronic cu conexiune la internet. Pentru această categorie de elevi se alocă 20.495 de dispozitive din totalul de 250.000.
Ministerul Educației va distribui tabletele pe baza necesarului indicat de inspectorate. La nivelul fiecărui inspectorat trebuie constituită o comisie ce elaborează procedurile de selecție și distribuire a dispozitivelor cu conexiune la internet.
Aceste dispozitive intră în inventarul unității școlare unde învață elevii ce le primesc, iar ele vor fi date pe baza unui contract de comodat, pe un an, cu posibilitatea prelungirii acestuia până la finalizarea studiilor în unitatea respectivă.
Criteriile generale pentru selecția primară a beneficiarilor programului sunt:
- Elevii din învățământul primar, gimnazial și secundar, forma de învățământ de zi și cu frecvență (clasa pregătitoare, clasele I-XII, școala profesională) înmatriculați, la început de an școlar, în unități de învățământ de stat.
- Elevii proveniți din medii defavorizate.
Suplimentar, criteriile specifice pentru selecția beneficiarilor programului sunt:
- Elevii ale căror familii nu dețin nici un dispozitiv electronic cu conexiune la internet.
- Elevii care nu dețin, în folosință personală, un dispozitiv electronic cu conexiune la internet.
- Elevii de cetățenie română care s-au întors pe teritoriul României de la declanșarea pandemiei de COVID-19 și care nu au posibilitatea de a dispune de un dispozitiv electronic cu conexiune la internet.
Distribuirea dispozitivelor se va realiza în baza unei cereri scrise și a unei declarații pe proprie răspundere a părintelui/tutorelui legal sau a elevului dacă este major, potrivit căreia familia sau potențialul beneficiar al programului nu deține nici un dispozitiv electronic cu conexiune la internet.