Primarul cu cele mai multe mandate din istoria postdecembristă a Sucevei, Ion Lungu, s-a înscris oficial în competiție pentru a obține încă o dată votul de încredere din partea sucevenilor, prezentând ceea ce s-a făcut în mandatul 2016-2020, dar și ce vrea să facă, alături de echipa sa, în mandatul următor.
Lansarea programului administrativ pentru dezvoltarea Sucevei în următorii ani a avut loc miercuri dimineață, în curtea sediului PNL, cu respectarea tuturor condițiilor de protecție impuse de starea de alertă și pandemie.
Înconjurat de actuali consilieri locali, dar și de viitori membri ai deliberativului, de care are nevoie în număr cât mai mare în Consiliul Local, pentru a nu se mai confrunta cu blocarea timp de luni sau chiar ani de zile a unor proiecte importante, cum a fost cel al parcărilor de reședință, Ion Lungu a venit în fața sucevenilor cu o dare de seamă, pe scurt, a ceea ce s-a făcut în ultimii patru ani, evidențiind îndeplinirea majorității proiectelor asumate la candidatura precedentă. După, alături de viceprimarul Lucian Harșovschi, consilierul local Angela Zarojanu, profesorul universitar Sanda-Maria Ardeleanu și Ciprian Anton, președintele Asociației Județene de Fotbal, a prezentat proiectele și viziunea de dezvoltare a Sucevei pentru mandatul 2020-2024.
Mandatul 2016-2020
Ion Lungu: “Suntem oameni de cuvânt și, în mare parte, ce am promis am și realizat!”
La finele celui de-al patrulea mandat, marcat de o serie de provocări fără precedent, de la greaua revenire după criza financiară, lipsa acută a forței de muncă calificată și încheind cu o epidemie răspândită la nivel global, cu repercusiuni în toate domeniile, Ion Lungu a venit în fața alegătorilor cu broșura de la alegerile din 2016, pe care a marcat ce s-a realizat și ce nu din principalele puncte ale programului administrativ.
“Suntem aici pentru că suntem responsabili. Avem o responsabilitate în fața sucevenilor și corect este să facem o descărcare de gestiune pentru mandatul finalizat, așa cum am făcut și la celelalte. Fac acest lucru pentru că așa mi se pare corect și normal. Cetățenii din Suceava ne-au încredințat un mandat și noi trebuie să spunem ce am făcut. Ca să nu mai spunem de cârcotași care vin și spun că nu s-a făcut nimic în Suceava sau vin acum și spun că s-a mai făcut ceva în primele mandate, dar în ultimul mandat nu s-a făcut nimic. Eu spun că nu este așa. Și cu ce voi prezenta sper că o să-i conving pe suceveni că suntem oameni de cuvânt, de onoare și, în mare parte, ceea ce am promis am și realizat”, a spus Ion Lungu.
Principalele realizări din mandatul 2016-2020:
“S-a aprobat și în mare parte s-a și realizat sistemul integrat de transport ecologic, unic în țară, prin care sucevenii vor avea la dispoziție 62 de autobuze electrice. Primele 25 autobuze vor ajunge la Suceava în septembrie.
Acestora li se adaugă autobaza nouă, pentru divizia de transport electric, care se contruiește pe deal, în Burdujeni Sat, precum și modernizarea celor 54 de stații de călători, cu e-ticketing, sistem de informare în timp real, dispecerat la primărie și sistem de supraveghere video.
- Am finalizat proiectele pe fonduri elvețiene, acel program complex, în valoare de 10 milioane de franci elvețieni, pentru care ambasadorul Elveției a avut numai cuvinte de laudă la adresa noastră, pentru modul în care s-au utilizat fondurile puse la dispoziție.
- Am aprobat proiectele europene din acest mandat, chiar de au venit destul de târziu – se lucrează la centrul multifuncțional <Arta> de la Ițcani, unde va funcționa și un cinematograf, la două grădinițe noi, una în curtea Școlii Nr. 6, unde am ajuns deja la acoperiș, iar alta în centrul municipiului.
- Se lucrează la proiectul de amenajare a zonei de agrement de pe malul râului Suceava, dar și la proiectul de reabilitare a sediului primăriei, precum și la proiectul <Aplicat>.
- Tot în acest mandat am modernizat piața din Burdujeni, Piața Centrală – pe partea destinată producătorilor autohtoni, inclusiv cu încălzire pentru iarnă și ventilație pe timp de vară, se lucrează bine la Piața George Enescu, care va fi prima cu parcare subterană.
- Suntem în curs de modernizare și a pieței de la Ițcani. Am rămas puțin în urmă cu încălzirea în Bazar, dar trebuie să fim realiști, anul acesta, din cauza pandemiei, două luni și jumătate nu s-a lucrat, iar în toată această perioadă nu am avut nici un venit de acolo, pentru că au fost scutiți de plata chiriilor.
- Am finalizat patru blocuri, așa cum am promis, 80 de apartamente ANL plus sistematizarea rutieră, fiind singurul mini-cartier din Suceava cu număr de locuri de parcare cel puțin egal cu cel al apartamentelor – 220 de locuri de parcare la aproximativ 200 de locuințe.
- Extindere iluminat public pe 10 străzi din zona Aleea Dumbrăvii.
- Se lucrează la amenajarea unei sere floricole moderne, a primăriei.
- Se lucrează la proiectul de modernizare al Ștrandului – nu a fost posibil pe structura existentă, am demolat tot și se face unul nou, cu bazine cu apă rece, apă caldă și apă sărată, pentru copii și pentru adulți, separat, cu șezlonguri, zonă de plajă și loc de joacă pentru cei mici.
- În acest mandat am reabilitat, cu covor asfaltic, 50 de străzi, iar 15 străzi sunt în curs de modernizare.
- S-au realizat 33 de parcări de reședință, cu aproape 4.000 de locuri de parcare.
- Am mansardat Şcoala Nr. 6 din Burdujeni, se lucrează la extinderea cu laboratoare a Colegiului Național <Petru Rareș>, o sală de gimnastică la Colegiul <Spiru Haret>, iar la <Petru Mușat> avem aprobat un proiect pe fonduri europene pentru dezvoltarea învățământului dual.
- Au fost modernizate numeroase locuri de joacă, cele mai mari fiind cele de pe străzile Amurgului în Burdujeni și Stațiunii în Obcini.
- A fost preluată la primărie investiția de realizare a Grădiniței de la CN <Mihai Eminescu>, pe care o avem scoasă la licitație, ca lucrare, să fie modernizată.
- S-a finalizat clădirea Seminarului Teologic de la intrare în Suceava.
- S-a dat în funcțiune Zona de Agrement Tătărași, foarte apreciată de suceveni, unde am dus să sărbătorim și Cuplurile de Aur, care au fost foarte încântate.
- Am demarat împreună cu Consiliul Județean Parcul Industrial Bucovina, la care municipalitatea este acționar, cu 15% din acțiuni.
- Am sprijinit Spitalul Județean în acest mandat cu 5 milioane de lei, adică peste un milion de euro”.
Edilul sucevean a precizat că atunci când au mers în campanie electorală, la mandatul precedent, s-au angajat să facă 20 de proiecte prioritare pentru Suceava.
Din aceste 20 de proiecte 11 sunt finalizate în totalitate – adică 55%, şase proiecte sunt în lucru – încă 30%. Trei nu s-au realizat deloc, iar alte trei au fost realizate fără a fi promise.
Cele trei care nu s-au realizat deloc:
“- grădiniță nouă în Obcini – cu mult efort s-a făcut un proiect realizabil pe fonduri europene, dar <prietenii> PSD ne-au făcut o înscenare în Consiliul Local, nu au votat, ne-au dat <cartonașe roșii> și așa s-au pierdut 2 milioane de euro. Azi putea fi funcțională această grădiniță în curtea Școlii <Ion Creangă> din Obcini.
- realizarea campusului universitar – când am întocmit programul în 2016 nu erau apărute ghidurile pe fonduri europene, mergeam pe ideea că în zona metropolitană vom putea realiza campusul USV. Când s-au întocmit ghidurile, au fost eligibile doar proiectele pentru municipiul Suceava, nu și pentru comunele din jur.
- preluarea și modernizarea Casei de Cultură – am avut numeroase discuții pe această temă, am ridicat problema tuturor miniștrilor care s-au perindat în ultimii patru ani, s-a depus și un proiect în Parlament, de preluare, fără a avea o finalitate. În mandatul viitor venim cu o soluție pragmatică, un schimb patrimonial pe care să îl facem cu Sindicatele, pentru preluarea Casei de Cultură, astfel încât împreună cu Consiliul Județean să o preluăm și să o modernizăm”.
Ion Lungu a prezentat și ce s-a făcut fără a fi avut în program:
- modernizarea infrastructurii de colectare a deșeurilor menajere – montarea celor 100 de platforme îngropate și a încă 100 semiîngropate.
- ruta alternativă Suceava – Botoșani, cu un nou pod peste râu. Până pe 15 septembrie va fi inaugurat primul tronson al acestei rute, cu coborâre din centru, pe Mirăuți, peste Podul Unirii până la strada Energeticianului.
- reabilitarea statuii lui Ștefan cel Mare.
“Noi, în mare parte, am realizat ceea ce am promis. Și acest lucru ne permite să venim în fața sucevenilor să cerem un nou mandat pentru administrarea municipiului”, a concluzionat Ion Lungu, care își propune să se ocupe de administrarea municipiului Suceava și în următorii patru ani, cu ajutorul cetățenilor.
Proiectele lui Ion Lungu și ale echipei PNL, de dezvoltare a Sucevei în următorii patru ani
Ion Lungu, înscris în competiția electorală pentru alegerile locale din 27 septembrie, a prezentat, alături de o parte din echipa sa din PNL Suceava, ceea ce își doresc să facă, sub sloganul „Experiență și responsabilitate” și #sepoate.
“Faptul că administrăm din anul 2004 Primăria Suceava înseamnă că avem experiență. Faptul că ne-au și votat sucevenii înseamnă că experiența noastră a fost confirmată.
Responsabilitate – eu cred că au fost perioade grele în care am dat dovadă de responsabilitate. Și dăm dovadă în continuare de responsabilitate în fața sucevenilor. Și eu cred că am trecut acest test al gestionării coronavirusului până în prezent în Suceava, dar mai avem mult de lucru în perioada următoare.
Ținta noastră este o Suceava educată, o Suceava inteligentă.
Suceava educată - cea mai mare provocare este cum pornim noul an școlar? Chiar și în această dimineață am avut discuții cu doi directori de școli și unul de grădiniță. E foarte delicat. Vă spun că așteptăm precizările și sper ca Guvernul să vină cât mai repede cu documentele oficiale, cu ordinele comune al MEN și Ministerului Sănătății să vedem cum ne organizăm. Am fost la școli și vom merge și în perioada următoare. Am trecut un hop, am dat hotărârea de Consiliu Local prin care să dotăm cu echipamente performante pentru online, 3,6 milioane de lei. Urmează să merg la fiecare școală să vedem ce soluție găsim să aducem copiii toți la școală. Astăzi noi ne încadrăm în scenariul verde, pentru că avem 0,4% cazuri în municipiul Suceava, deci vin toți copiii la școală. Voi merge la fiecare școală să vedem ce este de făcut, ce spații suplimentare găsim și cum văd profesorii de acolo organizarea noului an școlar.
Suceava inteligentă - se leagă de un proiect Smart City. Suceava deja are o parte din proiecte implementate pe Smart City, pe administrare inteligentă. Aici spunem în primul rând transportul electric public, iluminat tip led, apoi reabilitare primărie, pentru creșterea eficienței energetice. Mașini, biciclete și trotinete electrice care sunt acum la licitație. Sistem de supraveghere video. Încălzire pe biomasă – este un proiect de administrare inteligentă. De asemenea, proiectul Aplicat, care cuprinde acele posibilități de emitere a documentelor în regim electronic și arhivă electronică. Municipiul Suceava este prins de Agenția Națională de Digitalizare într-un proiect pilot și sunt convins că avem nevoie în condițiile epidemiei de această digitalizare.
Avem un concept nou – Smart City Center, în ideea de a aduna în jurul primăriei toate ideile geniale din orașul Suceava, care vin de la Universitate, de la școli, care vor fi puse în slujba comunității în domeniul învățământului, al învățământului dual. Aici partenerul nostru va fi în principal Universitatea, pe linie de inovație, dar și celelalte instituții din Suceava.
Am încercat să prindem într-o sinteză aceste propuneri ale noastre pentru un nou mandat de guvernare a orașului în perioada 2020-2024.
Din punctul meu de vedere și cea mai importantă este gestionarea epidemiei. Pentru viitorul primar asta este prioritatea de grad zero.
Pregătirea deschiderii noului an școlar și măsuri concrete pentru a ne întoarce la o viață cât de cât normală în condițiile actuale. Autoritățile locale vor avea un rol foarte important, să gestioneze acest lucru, pentru că sunt particularități de la un caz la altul. Trebuie să stabilim reguli clare, proceduri cu ce trebuie să facem.
Am spus de digitalizare. Trebuie să facem cât mai repede acest lucru, mai ales în perioada de pandemie, când cetățenii trebuie să intre cât mai puțin în contact unii cu alții”.
Sănătatea cetățenilor, în prim-plan
La capitolul “Sănătate”, Ion Lungu a spus de necesitatea realizării unui pasaj subteran între Spitalul vechi și cel nou.
“Această pandemie ne-a dovedit încă o dată de necesitatea acestui pasaj. Se poate face acest pasaj, costurile sunt destul de mari. Dar pe fonduri europene îl vom putea realiza în colaborare cu CJ Suceava. De altfel, Primăria Suceava va continua să fie partenerul Consiliului Județean în programele de modernizare a Spitalului Județean”, a adăugat Ion Lungu.
Ion Lungu a menționat și importanța sprijinirii medicilor de familie, dar și a celor din Policlinică, la care apelează mulți suceveni cu fel de fel de probleme: “Noi am dat 20.000 de măști pentru medicii de familie, am stabilit o colaborare cu Asociația Medicilor de Familie. Mi-au spus că au nevoie de ajutor din partea municipalității. Putem face proiecte comune și trebuie să îi sprijinim. Asta este realitatea, nu este o critică, doar o constatare. Ne-am concentrat pe spital, dar medicii de familie au și ei destule lipsuri și trebuie să îi sprijinim, pentru că acolo mergem cel mai des cu problemele de sănătate.
Avem solicitări din partea medicilor din Policlinica din Areni să intrăm într-un parteneriat cu ei, să modernizeze clădirea. Acolo avem doar două spații, dar și spațiile comune, încât putem găsi o soluție legală să intrăm într-o asociere cu ei. Este un spațiu aproape de spital, să dăm posibilitatea cetățenilor să meargă atunci când au nevoie de un sprijin medical”.
Proiecte mari de infrastructură
Un prim proiect care se va concretiza, în parteneriat cu Consiliul Județean, este varianta ocolitoare nr. 2. Proiectul este depus la CNAIR, iar zona Sucevei este cuprinsă și în proiectul drumului rapid, de mare viteză, Ploiești – Bacău - Roman – Suceava - Siret.
“Finalizarea rutei alternative Suceava – Botoșani. Am convenit și vom da în funcțiune primul tronson până pe 15 septembrie, de pe Mirăuți, și urmează să o dăm toată în funcțiune până la final de mandat.
Parcări supraterane. Aici noi lucrăm la ora actuală la aprobarea documentației urbanistice. Din păcate spuneam că dacă pe exercițiul financiar trecut am făcut parcări subterane, în exercițiul 2014-2020 nu s-au mai putut face nici un fel de parcări, atunci când noi am spus că facem 10 parcări supraterane am mizat că pe fonduri europene se pot face aceste parcări. Încercăm și sunt soluții pentru exercițiul financiar următor.
Pasaje subterane. Aici discutăm în primul rând de Bazar, să facem un pasaj subteran pe bani europeni. Ca să nu mai spun de modernizarea străzilor în continuare. Așa cum am mai spus, în perioada următoare vor putea fi accesate finanțări europene cum România nu a avut niciodată - peste 85 de miliarde de euro. Vom putea accesa de două ori bani, odată de la POR, prin Ministerul Dezvoltării, și de asemenea prin acest program național. Trebuie să depunem proiecte, și noi suntem pregătiți din acest punct de vedere”.
La capitolul Educație, edilul sucevean a vorbit de continuarea modernizării infrastructurii școlare, construirea grădinițelor noi - finalizarea celor din Burdujeni și din zona centrală, plus una la care se realizează documentația necesară, la Ițcani. La fel de important, Lungu a spus că este decis să facă o grădiniță cu program prelungit și în Obcini - cel mai probabil prin transferarea de teren de la Stațiunea de Cercetări Agricole.
Reabilitarea Colegiului „Petru Mușat”, care deja este în lucru, și a Colegiului Tehnic Alimentar, pentru dezvoltarea învățământului dual, precum și extinderea cu un corp de clădire a Colegiul Naţional “Petru Rareș” pe fondurile primăriei și europene sunt proiecte demarate, pe care vrea să le finalizeze.
Pe partea de dezvoltare economică, echipa liberală vrea să continue modernizarea piețelor George Enescu, Ițcani, să aducă căldura în Bazar, realizarea de noi locuințe, dar și crearea de locuri de muncă, inclusiv prin înființarea unui parc industrial pe terenurile de la Termica, acolo municipalitatea deține 155 ha de teren, cu toate utilitățile.
“Vrem să realizăm un cartier nou pentru tinerii din Diaspora. Avem o problemă foarte mare în Suceava legată de forța de muncă. Și încercăm să reîntoarcem forța de muncă care e plecată în Occident la muncă. Eventual să vină cu afacerile pe care le-au dezvoltat acolo”, a spus Ion Lungu.
Pe partea de utilități, candidatul PNL a vorbit de extinderea rețelei de gaz metan în cartierul Dealul Mănăstirii, Tătărași, dar și în alte zone din oraș, la fel ca și de necesitatea extinderii rețelelor de energie electrică.
“Orașul crește în fiecare zi. Trebuie să extindem rețelele de utilități, dar să ne ocupăm și de reabilitarea și întreținerea celor existente, precum cea de termoficare. Urmează să realizăm și îngroparea cablurilor aeriene, care dăunează imaginii municipiului”, a menționat Ion Lungu.
Îmbunătățirea vieții sucevenilor și dezvoltarea turismului
În cel de-al cincilea mandat, acesta își propune să se concentreze mai mult pe îmbunătățirea vieții sucevenilor și dezvoltarea turismului, prin realizarea unei noi zone de agrement, pe malul râului Suceava, a unui nou ştrand, modern, dar și prin amenajarea Parcului Șipote, pe care municipalitatea nu l-a obținut încă, dar este foarte aproape. Acesta va fi pus în valoare și de alte două proiecte în curs de realizare – funicular și roata panoramică.
Centura verde a orașului, cu 20 de kilometri de piste de biciclete, este un alt proiect care va fi realizat în colaborare cu Consiliul Județean.
“Pentru construirea rețelei de transport metropolitan voi discuta cu toți primarii din jurul Sucevei, să vedem de câte autobuze are nevoie în orașul sau comuna lui. La capitolul Sport-cultură avem ca proiect Sala polivalentă – am intrat cu ea în linie dreaptă, se va face, dar și un stadion nou – avem teren, mai avem nevoie de finanțare”, a menţionat Lungu.
Reabilitarea Curții Domnești va fi primul proiect pe care Ion Lungu vrea să îl depună pentru accesarea de fonduri europene în perioada 2021-2027, fiind finalizată documentația. Realizarea Minifilarmonicii municipiului (împiedicată de pandemie), digitalizarea primăriei și a școlilor, dar și implicarea mai puternică a cetățenilor în luarea deciziilor sunt pe lista de priorități a lui Ion Lungu și a echipei sale, pentru următorul mandat.
“Ei spun vorbe, noi avem și fapte în spate”
“Mi se pare corect ca fiecare partid care se respectă, care are candidați, să vină să-și lanseze platforma de administrare a orașului pentru ca cetățenii în cunoștință de cauză să poată judeca care are cel mai bun program. Diferența dintre noi și ei e că dacă ei spun vorbe, noi avem și fapte în spate. Am arătat ce am făcut. Chiar ne-am ținut de cuvânt, ce am spus în mare parte am realizat, cum s-a întâmplat și în acest mandat.
Vă spun un lucru care ne-a dat încredere că cetățenii ne vor și că vom câștiga în continuare. Cu mare lejeritate am strâns 10.200 de semnături pentru candidatura mea și pentru Consiliul Local. Și nu am mai insistat pentru că ne-am depus primii candidatura în cursul zilei de luni. Iar azi de dimineață mai aveam un teanc de semnături. Iată un semn că oamenii ne acceptă și ne doresc în continuare să conducem orașul”, a concluzionat Ion Lungu, care, la finalul lansării programului administrativ pentru un nou mandat de primar, a urcat pe scenă alături de o parte din echipa sa pentru Consiliul Local, pe care se regăsesc 15 bărbați și 14 femei, unde nu mai puțin de zece candidați de pe lista PNL au sub 35 de ani, iar media de vârstă este de aproximativ 43 de ani.