Prim-vicepreședintele PNL Suceava, viceprimarul Lucian Harșovschi, a declarat că locuitorii municipiului nu trebuie să uite că PSD a blocat timp de doi ani proiectul de modernizare a Sucevei de la scara blocului. Lucian Harșovschi a declarat la prezentarea programului electoral pentru un nou mandat al primarului Ion Lungu și al echipei de consilieri locali că acest proiect a început să fie implementat după schimbarea legislației, după o lungă împotrivire a social-democraților.
Harșovschi a precizat că în mandatele anterioare ale primarului Ion Lungu au fost realizate proiecte importante de infrastructură, fie că a fost vorba despre reabilitarea rețelelor de apă, canalizare și termoficare, fie lucrări de modernizare a străzilor și bulevardelor din oraș. „Trebuie să reamintim de reabilitarea străzii Traian Vuia, a străzii Universității în totalitate, sau despre bulevardul George Enescu, făcut pe fonduri europene. Cum arăta acest bulevard acum câțiva ani și cum arată acum? Trebuie să le readucem aminte oamenilor și să spunem că s-a lucrat centralizat. Am început cu bulevardele mari și acum lucrăm la acest proiect de modernizare a Sucevei de la scara blocului. Un proiect care cuprinde, pe lângă parcări reabilitate și accesele la scările de bloc și toate utilitățile în zonă, inclusiv puncte de colectare moderne ale deșeurilor și, de ce nu, chiar și spații de joacă”, a explicat viceprimarul PNL al Sucevei. El a subliniat faptul că sucevenii trebuie să știe că primarul Ion Lungu va avea nevoie de o echipă unită, care să lucreze împreună cu acesta pentru proiectele de modernizare ale Sucevei.
Lucian Harșovschi a adus aminte, astfel, de proiectul de modernizare a 4.364 de locuri de parcare din Suceava, care a fost blocat de PSD în Consiliul Local. „E momentul să reamintim sucevenilor cum s-au opus în Consiliul Local, doi ani la rând, ședință de ședință sau de fiecare dată când propuneam proiectul. Și erau dați chiar afară din partid dacă votau acest proiect. Între timp s-a modificat legislația și acest proiect s-a deblocat”, a arătat Harșovschi. El a spus că deja în Suceava sunt modernizate nu mai puțin de 3.085 de locuri de parcare. „Pentru a continua acest proiect e nevoie, stimați suceveni, de votul dumneavoastră pentru această echipă a PNL. Pentru că fiecare vrea să meargă acasă și să-și parcheze mașina în mod civilizat, să intre în scara blocului pe o intrare modernizată. Eu cred că este destul cât au blocat acest proiect în Consiliul Local. Și cred că sucevenii știu acest lucru și pe 27 septembrie vor da un vot pentru echipa condusă de Ion Lungu și consilierii locali ai PNL”, a declarat viceprimarul Sucevei.
El a mai spus că nu crede că este cazul să vorbească despre alți candidați, care nu fac altceva decât să numere gropile din oraș, fără a veni cu proiecte concrete. „Candidați care nu au demonstrat nimic atunci când au fost în Consiliul Județean sau în Consiliul Local Suceava. Să îmi arate un proiect scris de mâna lor sau de mâna altuia. Și să spună că este proiectul pentru care s-au luptat pentru Suceava și nu doar să pună piedici în Consiliul Local pentru alte proiecte de dezvoltare”, a declarat viceprimarul Sucevei. Lucian Harșovschi este pe locul al doilea pe lista PNL pentru Consiliul Local Suceava, listă deschisă de primarul Ion Lungu.