Candidatul PSD pentru președinția Consiliului Județean Suceava, fostul prefect Mirela Adomnicăi, și-a prezentat, marți, într-o conferință de presă, principalele obiective pentru această funcție.
Mirela Adomnicăi a spus că pentru ea personal vor fi prioritare problemele concrete, reale și punctuale ale cetățenilor și localităților și abia apoi va vorbi despre proiecte de anvergură. Adomnicăi a declarat că în ultima lună a mers în fiecare localitate a județului unde a discutat cu cetățenii pentru a vedea exact care sunt problemele pe care aceştia le au. Ea a precizat că în urma acestor discuții a întocmit o listă „foarte lungă” cu problemele mai mici sau mai mari ale oamenilor.
„Mi s-a confirmat din aceste discuții că dacă județul nostru bate pasul pe loc nu este din cauză că nu avem mari proiecte duse la îndeplinire, ci pentru că lucrurile concrete punctuale reale nu a fost realizate. Și când spun lucruri concrete mă refer inclusiv la drumurile județene neasfaltate dintre două comune. De aceea, în ceea ce mă privește mi-am propus în calitate de candidat să promit în primul rând că voi realiza astfel de lucruri concrete, punctuale, reale care îi sâcâie pe suceveni”, a spus Mirela Adomnicăi, care a adăugat că multe dintre proiectele mari anunțate de candidați sau de cei care au ocupat președinția CJ Suceava au rămas la stadiul de promisiuni.
Ea a făcut referire la „proiecte grandioase” anunțate de-a lungul timpului „de mai mulți conducători ai județului”, cum ar fi un Safari Park la Păltinoasa, autostrăzi, o megastațiune turistică realizată prin asocieri de localități, însă toate acestea au rămas la stadiul de „promisiuni electorale”. „În ceea ce mă privește, vreau ca problemele acestea concrete și punctuale să le duc la îndeplinire pentru că aceasta a fost și abordarea mea în calitate de prefect. Am găsit un DN 18, care ne leagă de județul Maramureș, început de șase ani de zile în stadiul în care era, doar decopertat. Am preluat acel drum, iar în 2019 l-am dat în trafic. Și am fost luni la Ciocănești. Înainte de a pleca din funcția de prefect am recepționat lotul III de pe DN 18. Nici astăzi lotul IV nu este recepționat. Nu au fost în stare nici măcar atât, să recepționeze o lucrare executată. Apoi varianta ocolitoare a Sucevei. Ne-am străduit cu toții cât am fost prefect să o dăm în trafic pentru că ne interesa să degrevăm traficul din Suceava și urma ca la finele anului 2019 să facem și recepția. Nici acum nu este finalizată recepția”, a arătat Mirela Adomnicăi.
Pe de altă parte, ea a subliniat faptul că și-a propus ca în calitate de președinte al CJ Suceava să trateze în egală măsură satele, orașele și municipiile din judeţ. „Fiecare om contează, fiecare localitate contează în acest județ. Iar centrul județului va fi în fiecare localitate din acest județ”, consideră candidatul PSD pentru președinția CJ Suceava.
Adomnicăi: „La peste 600 km de drumuri județene nu s-a intervenit nici măcar cu o lucrare de întreținere în ultimii ani”
Mirela Adomnicăi a declarat că asta nu înseamnă că nu are în vedere și proiecte de anvergură, relevante pentru întregul județ, însă nu vrea să repete greșeala celor care le-au promis sucevenilor astfel de investiții și nu au fost realizate nici acum. „Nu vreau să repet greșeala celor care din păcate promit în continuare proiecte de anvergură, fără să vadă că lucrurile acelea concrete, punctuale, reale, încă nu sunt rezolvate. Și vreau să vorbesc despre proiecte mari abia după ce mă consult cu sucevenii, cu asociațiile profesionale, după o dezbatere publică, după ce voi avea un studiu de fezabilitate și sursa de finanțare”, a explicat Mirela Adomnicăi.
Ea a mai precizat că până la proiectele mari trebuie finalizată asfaltarea drumurilor județe. „Noi avem 1.180 de kilometri de drumuri județene. La această dată doar 250 km de drumuri județene, pe o scară de la 1 la 10, sunt de nota 8. La peste 600 km de drumuri județene nu s-a intervenit nici măcar cu o lucrare de întreținere în ultimii ani. Iar restul de 300 de kilometri sunt complet neasfaltaţi și dezastruoşi. Terminăm de asfaltat drumurile județene, drumurile comunale, să avem apă, canal și gaz în localitățile din județ și apoi vom dezvolta și alte proiecte care să vină peste această infrastructură elementară pentru județul Suceava în anul 2020”, a spus Mirela Adomnicăi. Ea a spus că o concluzie după discuțiile cu cetățenii ar fi că cei care au condus județul până acum au arătat ce pot să facă, motiv pentru care poate să spună „Destul! E timpul pentru Suceava!”.