O puternică furtună, însoțită de descărcări electrice, s-a abătut luni, în jurul orei 14.00, asupra zonei Stulpicani - Ostra.
În satul Negrileasa, comuna Stulpicani, anexele unei case corp comun au fost lovite de trăsnet, izbucnind un incendiu violent.
Localnicii au povestit îngroziți că a trăsnit foarte puternic ”de s-a cutremurat pământul”. În câteva secunde flăcările depășeau înălțimea copacilor din zonă, au povestit oamenii.
La fața locului au intervenit pompierii militari şi cei de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Stulpicani, cu patru autospeciale cu apă.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava a transmis că au ars o magazie de lemne, un atelier, un depozit de furaje si un garaj, toate din lemn, pe aproximativ 180 mp. Au mai ars podul şi acoperișul unei bucătării de vară pe aproximativ 130 mp, precum şi bunuri din gospodărie. Au fost salvate casa de locuit şi restul bucătăriei de vară, cu bunurile aferente.
Pompierii au intervenit și la Ostra, unde ploile torențiale au inundat mai multe curți.