Municipalitatea suceveană a aprobat recent acordarea unui sprijin financiar în valoare totală de 140.000 de lei către trei unități de cult din oraș.
Banii au fost acordați ca urmare a solicitărilor venite din partea celor trei parohii, care au de efectuat o serie de lucrări necesare, în baza legislației care prevede astfel de “completări de fonduri” de la bugetele locale.
Astfel, suma de 50.000 de lei a fost acordată Parohiei “Sf. Gheorghe” - Mirăuți, pentru continuarea lucrărilor de amenajare a unui muzeu în incintă, iar alți 50.000 de lei merg către Parohia “Sf. Înviere”, pentru confecționare de mobilier bisericesc la Paraclisul “Sf. Ioan Rusul”, al bisericii.
Un sprijin financiar de 40.000 de lei a fost acordat și Parohiei Misionare “Înălțarea Sfintei Cruci” - Spital, pentru instalația de încălzire a bisericii.