Polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale Suceava l-au preluat, de la colegii de la Bihor, pe un tânăr în vârstă de 34 de ani, din comuna Mușenița, depistat și extrădat spre România de autoritățile din Ungaria.
Alin Ioan Grijincu era arestat în lipsă și dat în urmărire de la finale anului trecut, la solicitarea procurorilor DIICOT Suceava, pentru comiterea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat în modalitatea aderare și trafic de droguri de risc și mare risc în modalitățile procurare, deținere, transportare pentru punerea în vânzare și vânzare de droguri de risc și mare risc.
Numele lui Alin Ioan Grijincu apare în unul dintre cele mai mari dosare recente ale procurorilor de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), Serviciul Teritorial Suceava, pe linia combaterii traficului de droguri. Este vorba de dosarul în care, la finele lunii octombrie a anului trecut, structurile de combatere a crimei organizate au acționat pentru a opri un transport mare de ecstasy, în valoare de 25.000 de lei. S-a acționat atunci pe trei linii: dealerii care aveau asupra lor cantitatea de ecstasy, intermediarii şi cumpărătorul.
Cu privire la Alin Ioan Grijincu, zis „Gotcă”, acesta este acuzat că din iulie 2019 și până pe 29 octombrie 2019 (n.r. - când rețeaua a fost stopată prin acțiunea în flagrant) a sprijinit membri ai grupării, care furnizau ecstasy.
Rolul său era de a supraveghea zonele în timp ce se făceau tranzacții.
De exemplu, pe 29 iulie 2019, Grijincu l-ar fi însoțit pe inculpatul Cornel Marian „Clonț” și ar fi supravegheat zona în timp ce acesta i-a livrat lui Andrei Nicolae Scripcar 37 de comprimate ecstasy, procurate de la Marius Roman, pentru a le vinde unui investigator sub acoperire. Având în vedere potențialul violent al unora dintre membrii grupării, Grijincu, susțin procurorii, avea rol de a le asigura „spatele” celor care vindeau ecstasy și de a se asigura că vânzătorul achită banii pe marfă.
De precizat că la perchezițiile făcute în luna octombrie a anului trecut, la domiciliul celui dat acum în urmărire au fost găsite aproape 200 de grame de substanțe interzise.
Între timp, dosarul care îl vizează și pe Grijincu a fost trimis în instanță de procurorii de la DIICOT, Serviciul Teritorial Suceava, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Suceava.
Inculpatul se bucură de prezumția de nevinovăție, până la o decizie definitivă a instanțelor de judecată.